Jurnalul.ro Ştiri Vremea Drum județean închis la Botoșani din cauza viscolului și a ninsorilor abundente

Drum județean închis la Botoșani din cauza viscolului și a ninsorilor abundente

Autorităţile din Botoşani au decis închiderea unui drum de interes judeţean, ca urmare a ninsorilor abundente şi a viscolului.

Potrivit informaţiilor transmise de instituţia prefectului, drumul judeţean DJH 293 Mileanca- Codreni- Puţureni- Coţuşca a fost închis circulaţiei publice, ca urmare a înrăutăţirii condiţiilor meteo. Oficialii instituţiei prefectului susţin că măsura este una "de siguranţă".

Pe toate celelalte drumuri naţionale şi judeţene, circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă. Starea drumurilor este afectată în principal de viscol, care creează suluri de zăpadă pe anumite porţiuni de drum îngreunând traficul rutier.

De altfel, reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale, ai Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au avut, duminică dimineaţă, o şedinţă operativă cu prefectul Alexandru Colbu, discutând măsurile care se impun a fi luate pe fondul căderilor abundente de zăpadă din ultimele 24 de ore.

AGERPRES

Subiecte în articol: vremea DJH 293 botosani
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri