Interzicerea liberării condiționate a criminalilor, violatorilor sau a infractorilor care săvârșesc fapte cu violență, reglementată, la mijlocul săptămânii trecute, de Parlament, a fost propusă, încă de acum patru ani, de către Consiliul Superior al Magistraturii. Atunci, propunerea s-a lovit de refuzul ministrului tehnocrat al Justiției, Raluca Prună, care a catalogat “sugestia” ca intrând în coliziune cu prevederile Convenției CEDO.
Tot Raluca Prună se află la originea introducerii recursului compensatoriu, mult hulit de partidele de dreapta, după anul 2017, și care, în cele din urmă, la finalul anului trecut, a fost abrogat de Parlamentul României. În ultimii patru ani, scena politică a cunoscut convulsii sociale importante, cu efecte asupra ierarhiei partidelor în preferințele electoratului, pe motiv că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru punerea în acord a unui articol din Codul Penal cu o decizie a CCR. Chiar dacă, în 2016, la inițiativa aceluiași fost ministru al Justișiei Prună, Executivul condus de Dacian Cioloș a modificat legislația penală, într-o noapte, prin ordonanță de urgență.
Trei ani mai târziu, președintele Iohannis a organizat un referendum, la care 6,5 milioane de români au decis ca Guvernul să nu mai poată modifica legislația penală prin ordonanță de urgență. Anul acesta, în plină stare de urgență, Guvernul Orban a încălcat acest referendum, modificând Codul Penal, prin majorarea pedepselor pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
Scena politică a fost parazitată, în ultimii patru ani, de tema “justiției”, a “penalilor”, a “infractorilor” și a încercărilor unei părți a spectrului politic de a legifera în favoarea celor care încalcă legea. Acuzele, venite din partea adversarilor politici, au condus la convulsii sociale importante, soldate cu schimbarea drastică a preferințelor electoratului, precum și cu preluarea puterii guvernamentale de către cei care au reclamat, cu virulență, aceste aspecte.
Însă în spatele afirmațiilor politice se ascunde o realitate complet diferită, care demonstrează că exact zona care a acuzat este și cea care a inițiat lucrurile pe care le reclamă.
Un exemplu în acest sens este legislația care a permis, până săptămâna trecută, infractorilor care au săvârșit fapte deosebit de violente, în stare de recidivă, să beneficieze de liberare condiționată. Încă din anul 2016, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Ministerul Justiției cu o serie de propuneri pentru îmbunătățirea cadrului normativ care reglementează regimul juridic al liberării condiționate, adresa fiind transmisă fostului ministru tehnocrat Raluca Prună, în data de 23 mai 2016. Concret, CSM a atras atenția, la acel moment, că există un climat de insecuritate pe care îl reclamă faptele de crimă, omor calificat, cu autori liberați condiționat, chiar și după ce au executat 21 de ani de închisoare și care, după punerea în liberate, au săvârșit alte crime. Consiliul îi cerea ministrului Prună o preocupare sporită în vederea identificării unor mecanisme juridice mai eficiente pentru reprimarea și prevenirea unor astfel de situații.
Raluca Prună: Propunerea CSM încalcă articolul 3 din Convenția CEDO
În 14 aprilie 2016, Plenul CSM a decis să propună completarea articolului 100 din Codul Penal, prin adăugarea unui articol 100 indice 1, care prevedea, pe de o parte, că, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii pentru o infracțiune săvârșită în stare de recidivă, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de zece ani sau mai mare, instanța, prin hotărârea de condamnare, să poată interzice posibilitatea liberării condiționate. Iar, pe de altă parte, ca în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață, pentru o infracțiune în stare de recidivă, prin hotărârea de condamnare, instanța să poată interzice posibilitatea liberării condiționate înainte de executarea a 30 de ani de detenție. Hotărârea prin care Plenul CSM a decis să propună aceste modificări a fost semnată de către fostul președinte al Consiliului, judecătorul Mircea Aron.
Adresa cu propuneri a ajuns la Ministerul Justiției, care, în 25 iulie 2016, prin semnătura tehnocratei Raluca Prună, a respins-o. Prună le-a răspuns, în scris celor de la CSM că nu este de acord cu “sugestia” Consiliului în vederea interzicerii liberării condiționate în cazul anumitor categorii de infracțiuni săvârșite în stare de recidivă, “pentru că s-ar încălca prevederile articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”. În concluzia transmisă, fostul ministru spunea că “apreciem că instituția liberării condiționate, în sistemul românesc, constituie acel mecanism care, în opinia CEDO, conferă garanțiile convenționale necesare respectării articolului 3 din Convenție”.
Mai mult, Ministerul Justiției tehnocrat atrăgea atenția asupra faptului că “instituția liberării condiționate face parte din ansamblul măsurilor generale ce vizează rezolvarea problemei structurale a supraaglomerării penitenciarelor, atât în România, cât și în celelalte state care se confruntă cu această problemă. (…) După opinia noastră, măsura propusă de dumneavoastră ar avea ca efect agravarea fenomenului supraaglomerării penitenciarelor, contrar jurisprudenței CEDO, care stabilește în sarcina Guvernului român a obligației de a lua măsuri pentru a combate acest fenomen”.
Soluția a devenit lege în 2020
De la acel moment până la reluarea temei pe care o propusese CSM, au trecut aproape patru ani, timp în care, în România, spațiul media a fost bombardat cu știri despre fapte deosebit de grave săvârșite de infractori recidiviștii, după eliberarea condiționată din închisori, unde fuseseră trimiși pentru fapte la fel de grave.
Problema a revenit, acut, în actualitate, zilele trecute, după ce un individ, cu mai mute fapte de omor la activ, a incendiat o tânără. La mijlocul săptămânii trecute, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect de lege de modificare a Codului Penal, în exact sensul propus, în anul 2016, de către Consiliul Superior al Magistraturii, modificări care interzic liberarea condiționată a deținuților condamnați pentru fapte cu violență deosebită.
Concret, modificările aduse se referă la faptul că nu mai beneficiază de liberarea condiționată condamnatul aflat în executarea unei pedepse pentru săvârșirea uneia sau mai multor fapte penale prevăzute de 11 articole din Codul Penal. Este vorba despre articolul 188, care incriminează omorul, de articolul 189, care incriminează omorul calificat, de articolul 214, care incriminează exploatarea cerșetoriei, de articolul 215, care incriminează folosirea unui minor în scop de cerșetorie, de articolul 216, care incriminează folosirea de servicii din partea unei persoane exploatate, de articolul 218, care incriminează violul, de articolul 219, care incriminează agresiunea sexuală, de articolul 220, care incriminează actul sexual cu un minor, de articolul 221, care incriminează racolarea minorilor în scopuri sexuale, de articolul 234, care incriminează tâlhăria calificată și de articolul 236, care incriminează tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei.
Iată cum, după patru ani de la momentul în care fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, a respins o astfel de reglementare, invocând CEDO și supraaglomerarea în penitenciare, aceste modificări au fost operate de actualul Parlament.
Recursul compensatoriu, promovat de tehnocrați, “plătit” de PSD și abrogat după prezidențiale
O altă temă care a ținut, ani buni, agenda publică, atenția fiind alimentată, de asemenea, politic, a fost legea recursului compensatoriu, care viza, de asemenea, punerea în libertate a condamnaților înainte de consumarea perioadei prevăzute în hotărârile judecătorești definitive de condamnare.
Tot în anul 2016, Raluca Prună, în calitate de minstru tehnocrat al Justiției, a înaintat Parlamentului de la acel moment acest proiect de lege, motivând, ca și în răspunsul adresat Consiliului Superior al Magistraturii, decizia CEDO pentru eliminarea supraaglomerărilor din penitenciare, cu o compensare pentru condițiile precare de detenție. Concret, Prună a propus, atunci, acordarea a trei zile compensatorii la fiecare 30 de zile executate din pedeapsă, în condiții neconforme cu standardele CEDO, respectiv o suprafață de trei metri pătrați pentru fiecare deținut.
În 2017, Parlamentul României a adoptat, cu unele modificări, acest proiect de lege, fapt ce a generat, în anii care au urmat, până în această primăvară, un întreg tăvălug de acuzații, proteste și mișcări de stradă. Însă nu la adresa inițiatorului, ci la adresa guvernului care a succedat și a Parlamentului. Printre cei mai vehemenți contestatari ai măsurilor adoptate s-au aflat exact cei aflați în zona politică la care este afiliat fostul ministru tehnocrat Raluca Prună, respectiv actualele partide politice PLUS și USR, dar și Partidul Național Liberal. Scandalul politic generat de aceste reglementări s-a stins în data de 4 decembrie 2019, când Patrlamentul României a aprobat legea de abrogare a legii recursului compensatoriu.
6,5 milioane de români nu au mai vrut ordonanțe în domeniul penal. Guvernul Orban a emis una
În același registru al temelor de campanie din ultimii patru ani se înscrie și subiectul adoptării de Ordonanțe de Urgență, “noaptea ca hoții”. În 18 mai 2016, Guvernul condus de Dacian Cioloș, la propunerea Ministerului Justiției, condus de aceeași Raluca Prună, a emis OUG 18/2016, prin care au fost modificate sute de articole din Codul Penal și din Codul de Procedură Penală, într-o noapte, fără consultare publică. Argumentele aduse atunci de Raluca Prună pentru acest demers era punerea în acord a celor două legi cu deciziile de neconstituționalitate pronunțate de Curtea Constituțională. La acel moment, nimeni nu a protestat, nimeni nu a contestat acest demers.
Ulterior, însă, când Guvernul care a succedat Cabinetul Cioloș, a adoptat celebra OUG 13/2017, prin care a fost pus în acord cu o altă decizie a Curții Constituționale articolul din Codul Penal care incriminează infracțiunea de abuz în serviciu, lucrurile au generat o mișcare de protest, alimentată de însuși președintele României, Klaus Iohannis, care a catalogat demersul ca fiind “un elefant”. Îmbrăcat cu celebra geacă roșie, președintele a ieșit în stradă, dând naștere mișcărilor antiguvernamentale care au condus, în cele din urmă, la pierderea de către PSD a alegerilor europarlamentare și prezidențiale de anul trecut.
Un alt efect al OUG 13/2017, deloc manifestat în cazul emiterii OUG 18/2016, a fost acela că președintele României a inițiat un referendum care a vizat, într-una dintre întrebătrile supuse consultării populare, interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor și pedepselor. Referendumul a fost validat de către Curtea Constituțională.
Primul care a încălcat, însă, voința exprimată, în 26 mai 2019, prin vot, de către 6,5 milioane de români, a fost chiar Guvernul PNL care, în 19 martie 2020, în plină stare de urgență generată de pandemia de coronavirus, a emis o ordonanță de urgență prin care a modificat Codul Penal, operând completări la regimul infracțiunilor și pedepselor. Este vorba despre actul normativ prin care s-au majorat pedepsele pentru infracțiunile de fals în declarații și pentru zădărnicirea combaterii bolilor. PNL și USR-PLUS au militat, activ, în campania electorală aferentă alegerilor europarlamentare de anul trecut, care s-au suprapus cu referendumul promovat de Klaus Iohannis, pentru interzicerea adoptării de Ordonanțe în acest domeniu.
Un lider PNL a vrut închisoare la domiciliu pentru “penali”
Un alt exemplu al dublului limbaj în politică, folosindu-se tema justiției și a luptei împotriva infracționalității, este demersul vicepreședintelui Senatului, lider al PNL, Alina Gorghiu (FOTO), care a inițiat, recent, un proiect de lege prin care persoanele condamnate la pedepse penale mai mici de 7 ani să-și poată ispăși închisoarea la domiciliu. Legea a trecut de Senat în data de 3 aprilie 2020, însă, în 20 mai 2020, la Camera Deputaților, a fost respinsă.
Conform proiectului Alinei Gorgiu, infractorii condamnaţi la închisoare de până la şapte ani urmau să execute pedeapsa la domiciliu cu supraveghere prin intermediul unei brăţări electronice. Condiția pentru ca acest lucru să se fi putut întâmpla era aceea ca infractorul să nu mai fi fost condamnat, anterior, la pedeapsa închisorii mai mari de doi ani, cu excepția cazurilor în care a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit termenul de reabilitare, precum și dacă persoana condamnată și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.
Un alt criteriu avut în vedere era ca decizia să fie luată în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că executarea la domiciliul a pedepsei închisorii este suficientă.