L-am citit în copilărie. Un mare prozator. L-am cunoscut ca Director al Editurii Academiei Române. Un om blând dar foarte serios și riguros. Vizionar, dar și ludic în dialogurile domniei sale cu noi, “scriitorii”. Mi-a explicat că după orice persoană rămân cărțile. Nimic altceva…Doar ele te certifică profesional și arată că ai existat și ai marcat domeniul tău de activitate. L-a botezat pe seniorul meu “cloșca “ dorind să sublinieze capacitatea sa de a strânge alumnii în jurul său și de a-i hrăni și crește cu puterea exemplului. Era domnia sa însuși o “cloșcă” ce a crescut și luminat generații întregi de oameni cu formație profesională și constelații psihologice și umane atât de diverse.
Nu realizez încă dimensiunea pierderii de astăzi. Breasla scriitorilor este mai săracă. Deși domnia sa este de mult în galeria selectă a istoriei literaturii române.
Academia Română pierde un om, un profesor și un mare caracter. Ca orice mare caracter, a mizat pe noblețe, abilitatea de a selecta valoarea și, evident, pe discreția și gentilețea în relațiile interumane. Știa să te facă să dorești să fii mai bun și să nu îl dezamăgești în special când îți arată încredere și empatie. Vorbea puțin dar extrem de concret și cu sevă.
Personal pierd un om drag, un mentor și un model. Într- o lume cu false valori domnia sa era o voce blândă și discretă, dar apăsată, corectă și incisivă.
Astăzi a plecat un mare OM…Academicianul D. R. Popescu.
Drum bun către eternitate, domnule profesor.