Asigurând că se simte bine ''din punct de vedere psihologic'', cosmonautul de 52 de ani a afirmat este ''destul de în formă'', suferind doar de unele mici probleme legate de microgravitaţie, la fel ca şi în timpul precedentei sale misiuni pe ISS. El a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă transmisă în direct, joi, de televiziunea de la NASA.
Microgravitaţia creşte cantitatea de fluid cefalo-rahidian din jurul nervului optic, afectând astfel vederea. În plus, lipsa gravitaţiei duce la reducerea masei musculare şi a densităţii osoase.
În pofida acestor probleme, Scott Kellly a susţinut că este încântat să trăiască şi să lucreze în spaţiul cosmic, unde a stat aproape un an de zile pentru a studia, împreună cu colegul său rus Mikhail Kornienko, de 55 ani, efectele biologice şi psihologice ale misiunilor cosmice îndelungate. Pentru aceste cercetări, efectuate în vederea unor viitoare zboruri cu echipaj uman către planeta Marte, la orizontul anilor 2030, NASA a apelat şi la Mark Kelly, fratele geamăn al lui Scott Kelly. Fost astronaut el însuşi, Mark Kelly a făcut parte din mai multe misiuni la bordul ISS.
Recordul în materie de timp petrecut în spaţiu este deţinut, până în prezent, de cosmonautul rus Valeri Poliakov, care a activat peste 14 luni la bordul fostei staţii spaţiale Mir, în 1995.
Scott Kelly şi Mikhail Kornienko vor reveni pe Terra cu o capsulă rusească Soyuz în data de 2 martie, aterizarea fiind programată la ora 04.27 GMT, în Kazahstan. AGERPRES