Jurnalul.ro Ştiri Educatie David: Cumulul pensie-salariu nu este interzis în învățământ

David: Cumulul pensie-salariu nu este interzis în învățământ

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Educației a anunțat, luni, că în sistemul de educație și cercetare, cumulul pensie – salariu plătit din fonduri publice nu este interzis.

Ministerul Educației a emis, luni, o informare de presă, în care anunță că în sistemul de educație-cercetare, cumulul pensie – salariu (plătit din fonduri publice) nu este interzis.

„Prin Ordonanța de Urgență nr. 84/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, adoptată recent de Executiv și publicată în Monitorul Oficial, s-a suspendat aplicarea până în 31 decembrie 2026 a prevederilor art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât și în educație-cercetare, satisfăcându-se nevoile specifice acestor domenii, cumulul pensie - salariu (plătit din fonduri publice) nu este interzis”, se arată în informarea emisă de minister.

Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat că a solicitat acest aspect încă din vara acestui an.

„Am solicitat acest lucru încă din vara anului 2025, deoarece are implicații majore pentru sistemul de educație-cercetare și mă bucur că acest element a fost luat în calcul în decizia Guvernului, implicațiile fiind importante și pentru alte sisteme bugetare majore”, a spus ministrul.

Anunțul vine în contextul în care săptămâna trecută, o decizie similară a fost luată și în cazul sistemului de sănătate.

Guvernul a modificat joia trecută Legea sănătății, pentru a elimina blocajele administrative din sistem. Astfel, prin decizia Guvernului, cumulul pensie-salariu continuă și în 2026.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri