Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Efectele telefoanelor mobile asupra sănătății

Efectele telefoanelor mobile asupra sănătății

de Redacția Jurnalul    |   

Auzim destul de des că telefoanele mobile ne pot afecta sănătateta dar nu prea știm exact ce înseamnă acest lucru.

Smarthone-urile au evenit indispensabile în viața de zi cu zi. pe lângă legăturile rapide cu familia, prietenii, colegii, acum putem plăti facturile și cumpărăturile, căutăm rapid informațiile de care avem nevoie sau ajungem în cel mai scurt timp acolo unde dorim. 

1. Degete

Însă pe cât de mult ne ajută, pe atât ne poate face rău. Provoacă dureri de dureri de spate, de degete și ne oboseşte ochii. Sunt afecţiuni pentru care trebuie uneori tratament de lungă durată.

"Smartphone pinky" sau "texting thumb", sunt denumirile date afecţiunilor provocate de telefon degetelui mic sau celui mare. Deşi încă nu există termeni medicali, aceste problemele există şi sunt tot mai des întânite. 

Modul în care ținem telefonul în mână este important. Majoritatea persoanelor îl țin greşit. Susţin telefonul pe degetul mic, lucru care duce la deformarea degetului. Deși pare o problemă care ţine de aspectul inestetic, în timp, pot apărea probleme mult mai grave. Cabinetele sunt pline de astfel de cazuri. 

"Pacienţii au tot felul de dureri, furnicături, contracturi ciudate pe care nu şi le explică. Articulaţia încărcată greşit se deformează şi pot apărea artroze precoce. Sunt pacienţi care au degetul modificat", explică medicul Andrei Popescu, chirurg ortoped.

2. Postura și gâtul

"Omoplaţii se duc în faţă, asta se întâmplă cel mai des. Ne concentrăm, ne concentrăm şi parcă ne cocoşăm în faţă. Când folosim telefonul, este şi gâtul adus în faţă şi pot avea o hernie discală", adaugă medicul.

3. Ochi

"Rata de clipire scade cu chiar 40-50% atunci când suntem concentraţi şi ne uităm la un ecran. Ce putem face este să ajustăm luminozitatea telefonului din setări. Să ne raportăm la regula 20-20-20, adică la fiecare 20 de minute, să privim în depărtare la aprox 6 m, timp de 20 de secunde", spune dr. Diana Colţa, medic specialist oftalmolog.

Medicii ne recomandă să reducem utilizarea telefonului şi tabletelor la maximum 4 ore pe zi, şi nu în mod continuu, potrivit observatornews.ro.

Subiecte în articol: telefon mobil smartphone sanatate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri