Jurnalul.ro Special Anchete Ultima belea în care a intrat Elena Udrea, din cauza relației cu familia Băsescu

Ultima belea în care a intrat Elena Udrea, din cauza relației cu familia Băsescu

de Ion Alexandru    |   

Firma care i-a arendat, până în 2014, terenurile agricole de la Nana ale Ioanei Băsescu, Agro Green Nana SRL, deținută de Elena Udrea, se află, în prezent, în plin proces de insolvență, însă lichidatorul judiciar numit de Tribunalul București nu reușește să pună cap la cap cifrele din bilanțurile contabile depuse.

Una dintre problemele ridicate este că nu se poate explica ce s-a întâmplat cu arhivele circulante ale societății, drept pentru care suspicionează administratorul statutar că a folosit bunurile companiei în interesul propriu sau al altei persoane, că a ținut o contabilitate fictivă și că a efectuat acte de comerț, în interes personal, folosindu-se de această societate. Administratorul, Anca Triff, este o apropiată a Elenei Udrea și a uneia dintre nepoatele fostului ministru al Dezvoltării, alături de care, în 2016, a înființat o firmă de consultanță în care l-a numit administrator pe fostul soț al ex-șefei DIICOT, Alina Bica.

Un document exploziv se află pe masa judecătorului sindic Elena Gârliei, de la Tribunalul București, acolo unde se judecă dosarul prin care s-a deschis procedura insolvenței firmei Agro Green Nana SRL, înființată, în 2013, de Elena Udrea, pentru a lucra în arendă moșia familiei Băsescu de la Nana, județul Călărași. În raportul referitor la cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență, lichidatorul judiciar, Ilie Daica, scrie că SC Agro Green Nana SRl a fost înființată în data de 8 octombrie 2013, având ca obiect de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez), a plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, având sediul social în București, pe Strada Valului, la numărul 26, și un capital social de 200 de lei.

Acționarul unic al societății este Elena Gabriela Udrea, iar administratorul statutar se numește Anca Triff.

 

Enigma activelor circulante din bilanțul pe anul 2018

 

„Asociatul și administratorul societății nu au răspuns notificării de deschidere a procedurii insolvenței și nu au dat curs obligației ca în termen de zece zile de la deschiderea procedurii să depună la dosarul cauzei documentele prevăzute de articolul 67 alineat 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței și de insolvență. Aceeași situație este valabilă și pentru convocarea Adunării Generale a Asociaților societății debitoare, pentru desemnarea administratorului special”, se precizează în raportul citat.

Lichidatorul precizează, totodată, că pe site-ul Ministerului Finanțelor apar ca depuse documentele de bilanț pentru activitatea desfășurată pentru anii 2013 – 2018, iar din verificarea efectuată a rezultat că SC Agro Green Nana SRL a devenit inactivă fiscal încă din data de 3 februarie 2017.

Conform bilanțului depus pentru anul 2013, firma a avut zero cifra de afaceri, un profit de minus 125.534 lei și datorii de 458.274 leri. Pentru ca, în 2014, cifra de afaceri să fie de 974.019 lei, profitul să fie de 40.445 lei și datoriile să ajungă la 1.568.994 lei. Ultimul bilanț, cel pe anul 2018, arată o cifră de afaceri zero, un profit net de minus 3.829 lei, datorii de 1,456.844 lei, active circulante totale de 375.578 lei și capitaluri proprii de minus 1.090.076 lei.

Lichidatorul judiciar menționează că „nu putem explica ce s-a întâmplat cu activele circulante existente în bilanțul contabil depus pe anul 2018, în valoare totală de 357.578 lei. Se poate presupune că administratorii statutari au folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau al unei alte persoane, precum și că au efectuat activități de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice”.

 

Acuzații grave formulate de lichidatorul judiciar

 

Mai departe, în ceea ce privește situația patrimonială a SC Agro Green Nana SRL, se arată că aceasta figurează cu un autoturism în patrominiu și cu obligații fiscal către bugetul Sectorului 1 în sumă de 53.494,56 lei, dar și că nu are identificate bunuri imobiliare în proprietate.

„Din analiza datelor și informațiilor prezentate, considerăm că, pentru acest moment, administratorului statutar al societății debitoare, în persoana doamnei Anca Triff, i se pot imputa fapte prin care să reiasă folosirea bunurilor sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, acte de comerț făcute în interes personal sub acoperirea persoanei juridice și că a ținut o contabilitate fictivă sau neconformă cu legea”, concluzionează lichidatorul judiciar.

Acesta din urmă propune instanței derularea în continuare a procedurii insolvenței, apreciind că, „în cazul în care societatea nu va depune la dosarul cauzei și a lichidatorului judiciar documentele prevăzute de lege după definitivarea masei credale, să înainteze instanței, pentru acoperirea pasivului, o cerere privind antrenarea răspunderii materiale și financiare a administratorului statutar, în persoana doamnei Anca Triff, având în vedere fapte imputabile în declanșarea insolvenței SC Agro Green Nana SRL”.

 

 

Prietena Elenei Udrea, asociată cu nepoata acesteia într-o firmă administrată de fostul soț al Alinei Bica

 

Anca Triff este o apropiată a Elenei Udrea și a nepoatei acesteia din urmă, Mădălina Iuliana Fediuc, fata cumnatei fostului ministru, Cristina Udrea. „Jurnalul” a dezvăluit că, la scurt timp după ce Elena Udrea și Alina Bica au fost arestate în Costa Rica, Anca Triff și-a lichidat două companii pe care le deținea împreună cu soțul lei, Florin Triff. Este vorba despre SC Stardust Video Production SRL și despre SC Trifasig Agent de Asigurare SRL.

Anca Triff a preluat administrarea SC Agro Green Nana SRL, în 9 februarie 2015, de la un alt personaj aflat în anturajul Elenei Udrea – Tudor Liberiu Breazu, pe care Udrea a decis să-l revoce. De altfel, Anca Triff și Tudor Breazu au făcut parte din comitetul director al Asociației „ProEuropa”, fondată de Elena Udrea.

Anca Triff și nepoata Elenei Udrea, Mădălina Iuliana Fediuc, au înființat, în iulie 2016, o companie de consultanță, pe nume SC UTB Business Consulting SRL, unde administrator a fost numit Mircea Octavian Bica, nimeni altul decât fostul soț al Alinei Bica, ex-procuror șef al DIICOT.

Reamintim că, după divorțul de Dorin Cocoș, Elena Udrea și-a înființat mai multe societăți în domeniul agricol, printre care și SC Agro Green Nana SRL, inspirată fiind de numele localității călărășene unde Ioana Băsescu a cumpărat, cu credit de la CEC, 291 de hectare de teren arabil. Firma Elenei Udrea a fost desemnată arendașul acestor terenuri.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri