Jurnalul.ro Ştiri Observator Elicopterele SMURD au avut marți patru misiuni de salvare a unor nou-născuți

Elicopterele SMURD au avut marți patru misiuni de salvare a unor nou-născuți

de Redacția Jurnalul    |   

Elicopterele SMURD au avut marți patru misiuni de transport a unor nou-născuți la diferite unități medicale pentru efectuarea unor consultații sau tratamente de specialitate.

Echipajele de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) ale ISU București-Ilfov au fost solicitate, marți, pentru efectuarea a două transferuri medicale de urgență. Primul caz a constat în transferul unui băiețel în vârstă de 13 zile, stabil, de la Spitalul Filantropia la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Sklodowska Curie” București, iar cel de-al doilea caz, un băiețel, în vârstă de 20 zile, de la Maternitatea Giulești la Maternitatea Polizu, pentru efectuarea îngrijirilor medicale de specialitate.

În județul Cluj a fost efectuată o misiune de transport a unui băiețel, născut prematur, de la Clinica Ginecologie 1 la Chirurgie Pediatrică Cluj-Napoca, pentru efectuarea unui consult medical de specialitate.

De asemenea, echipajul SMURD neonato al ISU Iași a realizat un transport medical de urgență de la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași și retur pentru un pacient de sex feminin, în vârstă de 5 zile, în vederea efectuării unei tomografii computerizate.

Cele 4 misiuni de salvare a nou-născuților au fost asigurate de echipe mixte de intervenție, formate din medici, asistenți medicali și conducători auto-paramedici.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: elicoptere SMURD nou nascuti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri