Jurnalul.ro Ştiri Externe Erdogan, discursul victoriei în faţa mulţimii din Ankara

Erdogan, discursul victoriei în faţa mulţimii din Ankara

Recep Tayyip Erdogan s-a adresat miilor de susţinători din Ankara după victoria din alegerile prezidenţiale, afirmând că democraţia a ieşit învingătoare şi că Turcia este “un exemplu pentru restul lumii”, scrie The Guardian.

“Am primit mesajul care ni s-a adresat prin intermediul urnelor de vot”, a spus preşedintele Turciei de la balconul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) din Ankara, în faţa unei mulţimi de oameni. “O să luptăm chiar mai mult cu puterea pe care ne-aţi dat-o prin aceste alegeri”.

Erdogan a vorbit despre angajamentul său de a “lupta împotriva organizaţiilor teroriste”, de “a continua lupta pentru a elibera pământul sirian” şi de a creşte “prestigiul internaţional” al Turciei. “Turcia nu are niciun moment de pierdut, ştim asta”, a spus acesta.

Principalul partid al opoziţiei nu şi-a recunoscut înfrângere imediat, însă după ce au declarat că Erdogan va cădea după victoria din primul tur, ulterior a afirmat că îşi va continua lupta democratică “indiferent de rezultate”.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri