Parlamentul European a votat ieri în plenul de la Strasbourg raportul privind dumpingul social, marcând o nouă etapă în discuțiile cu privire la drepturile de care beneficiază angajații europeni. Pe fondul discuțiilor în legătură cu stabilirea unor condiții echitabile de muncă în mai multe domenii de activitate, raportul aduce în prim plan subiectul respectării drepturilor sociale ca premisă a unei funcționări normale a pieței unice europene.
„Protecția socială a salariaților trebuie să fie o condiție sine qua non în toate Statele Membre și o preocupare a tuturor partidelor politice, indiferent de orientarea lor”, a declarat Claudia Țapardel, eurodeputată din partea PSD. „Fără un cadru european clar și o monitorizare a implementării prevederilor acestuia nu vom putea pune capăt situațiilor îngrijorătoare în urma cărora muncitori din est ajung victima unor firme care urmăresc doar obținerea de profit.”
Dumpingul social, o practică disputată, dar încă nedefinită la nivel european
Reflectând asupra diviziunii existente încă între eurodeputați, Țapardel a subliniat nevoia găsirii unei definiții unice și cuprinzătoare pentru termenul de social dumping, mai ales în transporturi, domeniu în care firmele din țări precum România sunt acuzate frecvent de distorsionarea pieței.
„La acest moment există încă o confuzie în ceea ce privește definirea termenului de dumping social. Din acest motiv, dar și pe fondul unor diferențe destul de mari în dezvoltarea economică între est și vest, transportatorii estici sunt acuzați pe nedrept că distorsionează piața. Cred că ceea ce ar trebui să facem acum este să ne unim forțele și împreună să combatem lacunele legislative ce permit unor firme să abuzeze de libertățile europene. Odată eliminate aceste portițe, vom vedea că firmele din est și din vest pot concura în condiții egale, fără a stârni o luptă în urma căreia să piardă cei mai vulnerabili și ulterior consumatorii europeni.”
Agenția Europeană pentru Transportul Rutier, soluție pentru coordonarea politicilor din domeniu
Ca soluție la divergențele existente în domeniul transporturilor, eurodeputataȚapardel propune instituirea unui cadru legislativ care să nu permită interpretări diferite, iar a cărei implementare să fie coordonată și monitorizată de o Agenție Europeană pentru Transportul Rutier, idee care a și fost ieri votată favorabil de către grupurile politice din Parlamentul European.
„Consider că am făcut un mare pas înainte în ceea ce privește îmbunătățirea sistemului de transport european. Europa are nevoie urgent de un organism care să asigure condiții echitabile pentru toate firmele din zona transporturilor, indiferent de proveniența lor, precum și drepturi sociale pentru cei care lucrează în domeniu. Totodată, o Agenție Rutieră Europeană ar opri măsurile abuzive și anti-europene instituite de țări precum Germania și Franța, măsuri care nu fac altceva decât să distorsioneze piața unică europeană și să falimenteze competitorii estici.
Adoptarea acestui amendament în cadrul raportului privind dumpingul social continuă propunerea mea din cadrul discuțiilor privind Cartea Albă a Transporturilor și trimite către Comisia Europeană un semnal puternic de înființare a acestei agenții rutiere.”