Jurnalul.ro Ştiri Observator Europol: IGPR vrea ca unele secții de poliție să se închidă după ora 16.00

Europol: IGPR vrea ca unele secții de poliție să se închidă după ora 16.00

de Redacția Jurnalul    |   

IGPR îi forțează pe șefii IPJ-urilor să realizeze o analiză prin intermediul căreia să reducă la jumătate numărul de funcții de la nivelul dispeceratelor, precum și să închidă sediile unor poliții orășenești sau secții de poliție urbană după ora 16:00, susține sindicatul Europol.

Europol susține că a intrat în posesia unui document trimis de conducerea Poliției Române în teritoriu, referitor la intențiile de modificare a numărului de funcții existente la nivelul centrelor operaționale și a dispeceratelor.

„Modalitatea în care acest document a fost transmis reprezintă gradul de lașitate existent la nivelul funcțiilor de top-management din IGPR, întrucât în cursul săptămânii trecute șefii inspectoratelor de poliție au primit pe Whatsapp un document cu repere de analiză a dispeceratelor, fără ca măcar acesta să fie asumat de la nivelul IGPR-ului cu vreun număr de înregistrare și semnătură, forțându-i pe șefii IPJ-urilor să realizeze o analiză prin intermediul căreia să reducă la jumătate numărul de funcții de la nivelul dispeceratelor, precum și să închidă sediile unor poliții orășenești sau secții de poliție urbană după ora 16:00”, scriu reprezentanții Europol pe site-ul sindicatului.

Aceștia arată că, practic, conducerea Poliției Române dorește reducerea numărului de funcții de la nivelul dispeceratelor constituite la nivelul tuturor polițiilor municipale și orășenești din țară, precum și să comaseze activitatea acestora pe segmentul dispecerizării și închiderea sediilor după ora 16:00, „lăsându-i pe inspectorii șefi să își asume o astfel de decizie care va afecta în primul rând cetățeanul care va trebui să se deplaseze la sediul altei unități de poliție situate într-o altă zonă/localitate decât cea în care domiciliază în situația în care dorește să își exercite, după ora 16:00, dreptul de petiționare garantat de Constituție”.

Sindicaliștii arată că, potrivit documentului, IGPR-ul impune șefilor de inspectorate să își asume preluarea apelurilor 112 de la nivelul dispeceratelor polițiilor municipale sau a secțiilor urbane de poliție de către centrele operaționale, fără a lua în calcul volumul de muncă ce se va dubla ca urmare a unei astfel de măsuri.

Mai mult, se dorește ca dispecerizarea polițiilor municipale, orășenești și stațiuni să fie realizată prin „comasare”, fără a ține cont de deficitul de personal sau de creșterea volumului de muncă/polițist care se va dubla efectiv.

„O altă intenție de

„Mai mult decât atât, din fițuica Poliției Române putem trage concluzia că funcțiile rezultate în urma acestei

Aceștia susțin că încă așteaptă ca reprezentanții IGPR să le comunice răspunsul la solicitarea adresată cu privire la acest demers „pompieristic, realizat pe șest, fără informare și consultare prealabilă a organizațiilor sindicale și a personalului vizat în mod direct de o asemenea decizie”.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: europol sectii de politie IGPR
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri