Jurnalul.ro Ştiri Observator Executivul validează ajutorul de stat pentru Tarom

Executivul validează ajutorul de stat pentru Tarom

de Redacția Jurnalul    |   

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi validarea ajutorului de stat pentru compania Tarom. Este vorba de aproape 100 de milioane de euro, aprobați de Comisia Europeană la sfârșitul lunii aprilie.

„Validăm azi (joi - n.r.) ajutorul de stat pentru compania Tarom, de aproape 100 de milioane de euro”, a anunțat Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.

Acesta a precizat că România are deja acordul Comisiei Europene pentru acest ajutor de stat.

„Există acum toate condițiile ca Tarom să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă precum competitorii săi”, a mai spus premierul.

Comisia Europeană a aprobat, la sfârșitul lunii aprilie, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, planurile României de a acorda transportatorului aerian național deținut de stat, Tarom, un ajutor de restructurare în valoare de până la 95,3 milioane euro (473,69 milioane lei). Măsura va permite companiei să își restabilească viabilitatea pe termen lung, reducând în același timp la minimum denaturările concurenței.

La 28 mai 2021, România a notificat Comisiei un plan de restructurare a companiei Tarom. Planul de restructurare stabilește un pachet de măsuri de raționalizare a operațiunilor Tarom, de reînnoire a flotei sale învechite și de reducere a costurilor.

În iulie 2021, Comisia a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de restructurare adoptate de România în favoarea Tarom ar fi în concordanță cu normele UE privind ajutoarele de stat. În cursul investigației aprofundate, România a actualizat planul de restructurare pentru a răspunde preocupărilor exprimate în decizia de inițiere a procedurii.

În prezent, măsurile de restructurare notificate includ următoarele: anularea unei datorii în valoare de aproximativ 49,53 milioane euro (246,19 milioane lei) corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, aprobat de Comisie în februarie 2020, plus dobânzile aferente; și o injecție de capital de aproximativ 45,77 milioane euro (227,50 milioane lei).

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: tarom ajutor stat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri