Jurnalul.ro Ştiri Externe Exemplar rar de măgar sălbatic somalez, născut la grădina zoologică din Chile

Exemplar rar de măgar sălbatic somalez, născut la grădina zoologică din Chile

de Redacția Jurnalul    |   

Un exemplar rar de măgar sălbatic somalez s-a născut la o grădină zoologică din Chile, fiind al patrulea exemplar din această specie pe cale de dispariție care se naște în această țară sud-americană.

Puiul, numit Julieta, s-a născut într-o grădină zoologică privată pe 19 iunie, a declarat Ignacio Idalsoaga, medic veterinar și fondator al grădinii zoologice, transmite AFP.

Cu picioare albe, cu dungi asemănătoare cu cele ale zebrei, măgarul sălbatic somalez este o specie considerată pe cale de dispariție critică în Africa de Est, țara sa natală.

În sălbăticie au mai rămas mai puțin de 200 de exemplare și un număr similar în captivitate. Potrivit Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN), șapte dintre aceștia din urmă se află în America de Sud, toți la grădina zoologică Buin din Santiago.

"În medicina netradițională, oasele lor sunt folosite pentru o supă despre care se spune că ameliorează reumatismul, tuberculoza, în ciuda faptului că nu a fost dovedit științific", a declarat Idalsoaga, fondatorul grădinii zoologice.

Femelele nu pot avea pui decât aproximativ o dată la doi ani, iar măgarul poate trăi aproximativ 30 de ani și cântărește în jur de 250 de kilograme.

dinamo

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: magar somalez chile
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri