Jurnalul.ro Ştiri Observator FACIAS solicită DIICOT Iași identificarea și sancționarea celor care au tergiversat dosarul lui Ștefan Răzvan Manolache, fiul unui consilier județean

FACIAS solicită DIICOT Iași identificarea și sancționarea celor care au tergiversat dosarul lui Ștefan Răzvan Manolache, fiul unui consilier județean

de Redacția Jurnalul    |   

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a solicitat Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Teritorială Iași demararea urgentă a unei verificări interne privind dosarul de trafic de droguri care l-a vizat pe fiul unui consilier județean din Iași. FACIAS cere explicații pentru modul defectuos în care a fost gestionată cauza, care a stagnat cinci ani în faza de urmărire penală și a rămas alți trei ani pe rolul instanței. Această durată neobișnuit de lungă a dus la prescrierea faptelor și încetarea procesului penal în cazul lui Ștefan Răzvan Manolache.

Conform informațiilor publice analizate de FACIAS, dosarul a fost deschis în 2017, când investigatori sub acoperire au documentat mai multe tranzacții cu droguri care ar fi fost realizate de Ștefan Răzvan Manolache, împreună cu alte persoane. Acesta este fiul lui Mircea Manolache, cunoscut om de afaceri și consilier județean din Iași. Deși ancheta inițială părea solidă, bazându-se pe probe clare precum achiziții supravegheate, declarații și interceptări telefonice, dosarul a intrat într-o perioadă neobișnuit de lungă de stagnare.

 

Potrivit presei locale, în perioada septembrie 2017 și aprilie 2022 nu ar mai fi fost efectuate activități relevante de urmărire penală. Practic, cauza a fost pusă „la sertar” timp de 5 ani. FACIAS consideră că o asemenea situație ridică serioase semne de întrebare cu privire la o posibilă mușamalizare a dosarului penal.

 

Abia în 2022 dosarul a fost trimis în judecată. Însă, în procedura camerei preliminare, instanța a descoperit o neconcordanță gravă între fapta pentru care procurorii începuseră urmărirea penală și fapta pentru care au dispus trimiterea în judecată. Avocatul lui Ștefan Răzvan Manolache a folosit această eroare procedurală și, în aprilie 2023, a obținut retrimiterea rechizitoriului la procurori. Instanța a constatat că dreptul la apărare fusese încălcat, motiv pentru care toate declarațiile date de Manolache ca suspect și inculpat au fost anulate.

 

Într-un final, în cazul lui Ștefan Răzvan Manolache, procesul penal s-a încheiat ca urmare a împlinirii termenului de prescripției a răspunderii penale. Practic, întreaga procedură s-a prăbușit din cauza modului în care organele de urmărire penală și-au exercitat atribuțiile și a întârzierilor nejustificate.

 

FACIAS solicită procurorului-șef DIICOT Iași să explice public de ce dosarul a stagnat timp de cinci ani și dacă au existat dispoziții interne de suspendare a anchetei penale. De asemenea, FACIAS cere verificarea modului în care a fost întocmit rechizitoriul, pentru a stabili cum a fost posibilă trimiterea în judecată pentru o altă faptă decât cea anchetată. Nu în ultimul rând, FACIAS solicită identificarea nominală a persoanelor responsabile și comunicarea măsurilor dispuse.

Subiecte în articol: facias DIICOT
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri