Jurnalul.ro Ştiri Locale Familia Regală a participat la evenimentele organizate de Ziua Naţională la Alba Iulia

Familia Regală a participat la evenimentele organizate de Ziua Naţională la Alba Iulia

Peste o mie de persoane au luat parte, sâmbătă, la primirea oficială a Familiei Regale în gara din Alba Iulia, Custodele Coroanei, Principesa Margareta, şi Principele Radu, fiind însoţiţi de celelalte fiice ale Regelui Mihai, Elena, Sofia şi Maria. Principesa Margareta, Custodele Coroanei, a fost întâmpinată cu entuziasm la Alba Iulia.

Familia Regală a venit la Alba Iulia cu trenul regal şi a fost întâmpinată de oficialităţile locale, printre care s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, şi primarul municipiului, Mircea Hava.

La sosirea în gara din Alba Iulia, o fanfară îmbrăcată în uniforme militare similare celor din 1918, a intonat Imnul Naţional al României şi Imnul Regal, după care un grup de tineri le-a oferit oaspeţilor pâine şi sare, alături de buchete de trandafiri în culorile tricolorului. Principesa Margareta şi Principele Radu i-au salut pe cei prezenţi şi le-au transmis "La mulţi ani!", după care s-au deplasat spre coloana oficială, urmând să participe la evenimentele organizate de Ziua Naţională la Alba Iulia. Trenul regal, format din cinci vagoane şi o locomotivă cu aburi, a rămas în gara din Alba Iulia şi va putea fi vizitat, până la ora 20,00, de către toţi cei care doresc acest lucru.

Locomotiva cu aburi a trenului regal a fost fabricată în anul 1922 şi poate prinde o viteză de 126 km/oră. Ea face parte dintr-un lot de 70 de bucăţi ce au fost comandate în anul 2012, primele 20 de bucăţi fiind livrate în România în anul 1913, iar diferenţa în anul 1922.

În prezent, este singura locomotivă de acest fel care mai este funcţională, după o reparaţie capitală efectuată în anul 2002.Sursa:

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri