Jurnalul.ro Ştiri Locale Fete de 17 ani, racolate și obligate să practice prostituția în Iași

Fete de 17 ani, racolate și obligate să practice prostituția în Iași

de Redacția Jurnalul    |   

Trei persoane au fost reținute și una plasată sub control judiciar, fiind acuzate că au racolat fete minore pe care le-au obligat să practice prostituția în Iași.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, cercetate pentru trafic de minori și complicitate la trafic de minori.

Din cercetări a rezultat că, în lunile decembrie 2023 și februarie 2024, doi dintre cei acuzați au recrutat două fete de 17 ani, pe care, cu sprijinul celorlalți doi, le-ar fi obligat să practice prostituția în folosul lor.

Astfel, fetele au fost transportate în municipiile Iași și Suceava, în diverse locații închiriate în regim hotelier, unde au fost obligate să întrețină relații sexuale cu diverși clienți racolați de cei vizați, aceștia însușindu-și sumele de bani obținute din activitatea infracțională.

Perchezițiile domiciliare efectuate au dus la descoperirea și ridicarea mai multor mijloace de probă.

Procurorii DIICOT Iași au dispus reținerea a trei persoane și măsura controlului judiciar, față de cea de-a patra persoană. Vineri, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a persoanelor reținute.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: fata prostitutie racolat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri