Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FCSB confirmă despărţirea de Nicolae Dică şi secunzii săi

FCSB confirmă despărţirea de Nicolae Dică şi secunzii săi

 FCSB a anunțat marți pe Facebook că a reziliat pe cale amiabilă contractele cu Nicolae Dică și cu antrenorii secunzi Viorel Tănase și George Cotigă.

Conform postării, Nicolae Dică a pregătit echipa în 23 de partide oficiale în acest sezon, 12 în Superliga, una în Cupa României Betano și 10 în preliminariile și grupele UEFA Europa Conference League.

Acesta a obținut cu echipa 9 victorii, 7 rezultate de egalitate și a pierdut de alte 7 ori.

„Acesta a reușit să califice echipa în grupele unei competiții europene după o pauză de cinci ani, tot el fiind la conducerea FCSB și în sezonul 2017-2018, când roș-albaștrii au ajuns până în primăvara europeană. Clubul nostru le mulțumește lui Nicolae Dică și colaboratorilor săi și le urează mult succes în continuare!”, au transmit reprezentanții clubului.

FCSB a ajuns luni la a patra înfrângere în Supeligă, toate în deplsare, după ce a pierdut cu Universitatea Cluj, scor 2-1.

Subiecte în articol: nicolae dica fcsb
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri