Jurnalul.ro Cultură CASA CURATĂ, premieră la TNB

CASA CURATĂ, premieră la TNB

de Magdalena Popa Buluc    |   

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti anunţă premiera piesei Casa curată de Sarah Ruhl, un spectacol de Felix Alexa în care actorii Irina Movilă, Ana Ciontea, Richard Bovnoczki, Sandra Ducuţă, Lamia Beligan întruchipează personajele cunoscutei autoare americane. Scenografia este semnată de Ştefan Caragiu.

   Primele reprezentaţii vor avea loc în zilele de 13, 14, 17 şi 24 (premiera) mai, de la ora 20.00, pe scena Sălii Pictură.

Sarah Ruhl este unul dintre dramaturgii americani contemporani cei mai jucați în Statele Unite. Ruhl a devenit cunoscută pentru vocea sa originală, care îmbină limbajul poetic cu absurdul și suprarealismul, abordând teme majore cu amuzament și tandrețe.

După premiera de la Yale Repertory Theatre în 2004, Casa curată a fost montată în nenumărate teatre din America, fiind câștigătoare a Premiului Susan Smith Blackburn și finalistă la Premiul Pulitzer.

Casa curată e o piesă caleidoscopică, bogată în semnificații, care conține o satiră inteligentă a relațiilor dintre clasa privilegiată și imigranții săraci, reflecții despre curățenia în casă văzută ca mijloc de igienizare a stărilor sufletești sau despre căutarea sufletului-pereche. Un spectacol în care se împletesc toate elementele vieții (dragoste, ură, umor, obsesie, iubire, moarte), Casa curată abundă nu numai în adevăruri adânc psihologice, dar și în umor negru, și, chiar, în absurd. O piesă cu un mesaj profund umanist despre pierdere și iubire, reușită și resemnare, dar mai presus de toate o poveste despre compasiune.

„Această piesă este romantică într-un sens profund, dar și vizionară, cu o tentă de fantezie, extravagantă în sentimente, puțin nebunească. Vocea doamnei Ruhl este una neobișnuită: cinică, dar plină de compasiune, uneori sardonică, alteori puternic emoțională. Una dintre cele mai bune și mai amuzante piese de teatru pe care le veți vedea”. New York Times

„Această piesă amuzantă și plină de tandrețe conține o poezie ciudată și o înțelepciune pătrunzătoare, umor excentric, elemente de telenovelă, arii de operă, fantezie, spiritualitate și un simț acut al romantismului. Și, mai presus de toate, o uriașă compasiune. O piesă în care învățăm să trăim cu defectele noastre și ale altora, uitând de încercarea zadarnică de a netezi asperitățile și îmbrățișând în schimb dezordinea”.  Variety

„Repetițiile la Casa curată au fost pentru mine un fel de terapie, o izolare necesară de „urâțenia și răutatea lumii”, cum spune un personaj al piesei. Continui cu acest proiect căutarea artistică din ultimii ani a multiplelor fațete ale fragilității umane, a frustrărilor ce rod încet pe dinăuntru. Acest valoros text contemporan este un amestec de realitate și ficțiune, o lume interioară aflată la granița viselor, o imagine subtilă a descompunerii relațiilor umane, a vieții. În timpurile sinistre pe care le trăim, am ales să descriu, cu umor și înțelegere tandră, cum ne îndreptăm cu toții către un final previzibil. „Cred că Raiul e un ocean de glume. La care toată lumea râde”, e ultima replică a acestei piese pline de umor inteligent și tristețe. Să sperăm că poate e așa...” Felix ALEXA, regizorul spectacolului.

Următoarele reprezentaţii, programate până la finalul actualei stagiuni, vor avea loc în zilele de 9 şi 18 iunie, de la ora 20.00. Biletele au fost puse în vânzare şi le puteţi procura atât de la Casa de bilete a TNB, cât şi online, pe Bilet.ro.

Casa curată

de Sarah Ruhl

Traducerea: Andrei Marinescu

Regia: Felix Alexa

Versiunea scenică, Lighting design, Ilustrația muzicală: Felix Alexa

Scenografia: Ştefan Caragiu

Distribuția: Irina Movilă (Lane), Ana Ciontea (Virginia), Richard Bovnoczki (Charles), Sandra Ducuță (Matilde), Lamia Beligan (Ana)

Fotografii: Florin Ghioca

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: casa curata felix alexa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri