Jurnalul.ro Ştiri Observator Cântăreață celebră din România, băută și drogată, oprită de polițiști în Sectorul 2

Cântăreață celebră din România, băută și drogată, oprită de polițiști în Sectorul 2

de Redacția Jurnalul    |   

Cântăreața Xonia a fost prinsă de polițiștii din Sectorul 2 al Capitalei băută și drogată la volan, spun surse Antena 3 CNN. Mai mult decât atât, aceasta nu avea voie să conducă pe teritoriul României.

Din primele informații, Xonia avea o concentrație de 0,30 g/l alcool pur în aerul expirat și a ieșit pozitivă și la consumul de substanțe interzise. Medicii au mai transmis că a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 336 alin.2 și art. 335 alin.2 din Codul Penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Xonia (născută Loredana Sachelaru) este o cântăreață, compozitoare, model, actriță și dansatoare australiană de origine română. Xonia s-a născut pe 25 iunie 1989 în Melbourne, Australia din părinți români.

Născută din părinți români, în 2006 a fost aleasă să reprezinte Australia la concursul internațional “Miss Diaspora”, concurs pe care l-a și câștigat.

Acest lucru i-a oferit șansa să cânte în cadrul Festivalului Callatis în fața celor 20.000 de spectatori.

Xonia a fost aleasă în 2009 să reprezinte Australia la Cerbul de Aur, unde a cântat două piese, „Dirty Dancer” și „Trandafir de la Moldova”, iar apoi a ajuns să lucreze cu Marius Moga, George Hora și cu Deepcentral.

Stire initiala O femeie fără drept de a conduce pe teritoriul României a fost oprită de polițiștii Brigăzii Rutiere în Sectorul 2 al Capitalei. Aceasta era băută și drogată.

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră au oprit, vineri dimineața, în jurul orei 4.00, o mașină condusă de o femeie, pe o stradă din Sectorul 2.

În urma verificărilor, polițiștii rutieri au stabilit că femeia care conducea autoturismul se afla sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise.

De asemenea, aceasta nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României.

În acest caz a fost deschis dosar penal și se fac cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

 

Cântăreața Xonia a fost prinsă băută și drogată la volan! Artista nu avea voie să conducă pe teritoriul României

Subiecte în articol: băută drogata femeie oprita xonia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri