Fluctuaţiile preţurilor le provoacă probleme fermierilor. „Preţurile foarte reduse de vânzare şi preţurile ridicate pentru inputuri ne-au dat bătăi de cap tot anul trecut“, declară Ronald Holo, un crescător de porci din Vojvodina.
Acesta arată că de la 12 dinari în urmă cu trei ani, preţul porumbului a ajuns la aproape 100 de dinari.
Anul 2021, potrivit lui Holo, a fost unul foarte dificil la nivel mondial, dar acesta se aşteaptă ca preţurile să se stabilizeze în acest an. Deşi preţul de achiziţie pentru 1 kg de carne de porc este acum de 170 de dinari, marii crescători de porci vor suferi pierderi însemnate şi în acest an.
Şi în Ungaria, mulţi producători au stopat deja activităţile de creştere a porcilor, dar se estimează totuşi că fiecare a patrulea sau al cincilea crescător de porci îşi va închide operaţiunile în acest an, potrivit magyarmezogazdasag.hu.
Din cauza creşterii preţurilor nutreţurilor şi altor costuri în 2021, costul producerii unui kg de carne de porc a urcat cu o medie de 130 de forinţi, iar fermierii, indiferent de dimensiune, înregistrează pierderi.
În aceste condiţii, mulţi îşi reduc producţia, în timp ce mulţi alţii aleg să-şi închidă fermele. Astfel, prima jumătate a acestui an va fi una dramatică, fermele de dimensiune medie în special, cu aproximativ 10.000 de animale fiind aşteptate să-şi suspende activitatea.
Experţii avertizează astfel că este posibil să se înregistreze un deficit de carne de porc până în vară, preţurile urmând să crească dramatic.
În Bulgaria, serele de legume au nevoie disperată de ajutorul statului. Preţurile ridicate la gaze şi nevoia de a majora salariile au adus fermierii într-o situaţie dificilă, notează bnr.bg.
Peste 70% din serele bulgare sunt încălzite cu gaze, iar în prezent industria este în pragul colapsului. Serele din Bulgaria se închid în masă din luna noiembrie, produsele străine cucerind piaţa acestei ţări.
Preţurile ridicate la energie îi vor afecta cu siguranţă şi pe fermierii olandezi, conform magyarmezogazdasag.hu.
Producţia de castraveţi va fi inclusiv redusă. Totuşi, chiar şi experţii spun că este dificil de anticipat când va avea creşterea preţurilor cel mai puternic impact.
Banca olandeză Rabobank estimează că producţia va scădea la nivelul de acum patru ani.
(sursa: Mediafax)