Jurnalul.ro Ştiri Locale  Fetiță coborâtă din autobuzul școlar, accidentată grav de o mașină

 Fetiță coborâtă din autobuzul școlar, accidentată grav de o mașină

de Redacția Jurnalul    |   

O fetiță în vârstă de 8 ani, din Corod, județul Galați, a fost accidentată grav, miercuri, după ce a coborât din microbuzul școlar și a vrut să traverseze strada ocolind un alt vehicul. A fost lovită din plin de o mașină condusă de o femeie care nu a văzut-o.

Poliția Galați a fost sesizată prin apel la 112 că în comuna Corod, din județul Galați, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia, un copil a fost rănit.

„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit că o femeie, cu vârsta de 36 de ani, din comuna Matca, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Județean 251A, din localitatea Corod, a surprins și accidentat o minoră, cu vârsta de 8 ani, din comuna Corod, care se angajase în traversarea străzii în mod neregulamentar”, transmite Poliția Galați.

Fetei i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului de către un echipaj medical de la ambulanță și a fost ulterior preluată de elicopterul SMURD Galați pentru a fi transportată în regim de urgență la Spitalul de Urgență pentru Copii „Sfântul Ioan” Galați.

La testarea alcoolscop a șoferiței, rezultatul a fost negativ, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Surse din anchetă arată că fata tocmai coborâse din microbuzul școlar, în stație, și a vrut să ocolească un alt microbuz care era, de asemenea, staționat. În acel moment, mașina condusă de femeia de 36 de ani a lovit-o din plin.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: fetita autobuz scolar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri