Jurnalul.ro Timp liber Fiica lui Sorin Bontea, la jurizarea pe nevãzute chiar de ziua de naștere a tatãlui sãu

Fiica lui Sorin Bontea, la jurizarea pe nevãzute chiar de ziua de naștere a tatãlui sãu

Cel de-al cincelea sezon ,,Chefi la cuțite este cel al poveștilor, motiv pentru care de cele mai multe ori în spatele ușilor nu se ascunde un simplu bucătar ce aspiră la un cuțit, ci adevărate personaje ce reușesc să emoționeze până la lacrimi. Luni seară, de la ora 20:00 pe Antena 1, telespectatorii vor fi martorii celei mai memorabile jurizări pentru Sorin Bontea, căci Miruna, fiica sa, i-a pregătit o surpriză chefului chiar de ziua sa de naștere.

Mirunea Bontea are doar 15 ani, dar este pasionată de gătit, și mărturisește că datorită tatălui său a reușit să deprindă câteva secrete pe care acesta le folosește la bancul de lucru. Chef Bontea nu doar că a învățat-o să gătească, dar a făcut-o să descopere și zona gastronomiei care o încântă cel mai mult: deserturile. De mic copil, visul ei a fost să ajungă cofetar, iar acum este specializată pe domeniul rețetelor dulci, de care este ,,responsabilă în familia Bontea la fiecare sărbătoare, sau moment aniversar. Așadar, alegerea Mirunei de a-i pregăti tatălui său o lava cake chiar de ziua sa de naștere a fost una foarte ușoară, mai ales prin prisma faptului că această rețetă este una dintre preferatele ei.

Cu o voce caldă și un zâmbet ce-i seamnănă leit lui chef Bontea, tânăra mărturisește că surpriza aniversară din platoul ,,Chefi la cuțite este și o provocare imensă pentru ea: ,,Ei sunt foarte critici, dacă aș lua cuțitul ar însemna foarte mult pentru mine. Vreau să iau unul de la tata, îmi doresc mult asta. Mi-ar dovedi că el chiar vorbește serios atunci când îmi spune că sunt talentată și că gătesc bine. Vreau să fie mândru de mine.”, a afirmat Miruna. Obiectivitatea juriului o intimidează, dar pasiunea cu care gătește chiar din adolescență o va ajuta să-și învingă emoțiile de la bancul de lucru. Etapa jurizării pe nevăzute nu le va da șansa juraților să vadă ce concurent se află în spatele ușilor, sau ce bucătar ar putea fi în spatele preparatului, așa că momentul în care fiica îndrăgitului Sorin Bontea va intra în platou va fi cu totul și cu totul special.

,,Cine să vină să ne dea lava cake cu dulceață de trandafiri? Eu cred că e băiat. Un tânăr la 16, 17 ani.”, vor fi primele cuvinte ale lui chef Bontea atunci când va degusta preparatul. Care va fi reacția sa atunci când Miruna Bontea va intra în platoul, dar și care este verdictul celei mai memorabile jurizări, chiar de ziua de naștere a juratului, telespectatorii Antena 1 vor vedea luni, de la ora 20:00, într-o nouă ediție a sezonului de poveste ,,Chefi la cuțite”.

Subiecte în articol: sorin bontea Chefi la cuțite
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri