Jurnalul.ro Auto Finala Campionatului Național de drift 2017 nu se va mai ține la București

Finala Campionatului Național de drift 2017 nu se va mai ține la București

Marea finală a Campionatului Naţional de drift 2017, programată iniţial pentru 23-24 septembrie, iar mai apoi pentru luna octombrie şi la care urmau să participe inclusiv peste 60 de piloţi din Europa, nu va mai avea loc la Bucureşti, urmând ca în cel mai scurt timp posibil să fie anunţat noul loc de desfăşurare a evenimentului, a anunţat Romanian Drift Community într-un comunicat. 

''Din păcate, toate eforturile noastre din ultimele 6 luni nu au primit nici măcar un răspuns oficial din partea Primăriei Municipiului Bucureşti, deşi întreaga documentaţie şi procedură au fost realizate în mod corect. Chiar am primit aviz favorabil din partea Departamentului de Cultură şi Sport din cadrul Primăriei, dânşii fiind încântaţi de expunerea pe care o puteam oferi Capitalei. Am aşteptat până în ultimul moment un răspuns pentru a putea organiza la Bucureşti aceste eveniment internaţional, doar că acesta nu a venit şi în acest moment ne aflăm într-o situaţie dificilă. În cel mai scurt timp vom căuta variante de relocare şi vom anunţa în timp util noul loc de desfăşurare al etapei. În ciuda acestei situaţii, Romanian Drift Community le promite fanilor driftului că va continua eforturile din ultimii patru ani pentru dezvoltarea acestei probe sportive în România'', au anunţat reprezentanţii clubului sportiv. 

Aproximativ 100 de piloţi, dintre care peste de 60 străini cu experienţă în cele mai puternice campionate din Europa, îşi anunţaseră prezenţa la evenimentul de la Bucureşti, în cea mai importantă etapă de drift din Centrul Europei în acest an. De altfel, evenimentul făcea parte dintr-un proiect pilot pentru Campionatul Central European de Drift, care va fi susţinut chiar de FIA, federaţia mondială care organizează şi Formula 1. 

Începând din 2015, driftul a fost recunoscut oficial ca probă sportivă de către Ministerul Tineretului şi Sportului, fiind parte din Federaţia Română de Automobilism Sportiv. În ultimii doi ani, la evenimentele organizate de Romanian Drift Community au asistat aproximativ 150.000 de spectatori. De asemenea, începând cu acest an, clubul a semnat un parteneriat şi cu Departamentul Centenar din cadrul Guvernului României. 
AGERPRES

Subiecte în articol: drift campionat national finala bucuresti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri