Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep a pierdut finala de la Roland Garros

Simona Halep a pierdut finala de la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, a fost învinsă de letona Jelena Ostapenko (47 WTA) cu 4-6, 6-4, 6-3, sâmbătă, în finala turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. 

Halep a ratat pentru a doua oară titlul la Roland Garros, după ce în 2014 a fost întrecută în ultimul act de rusoaica Maria Şarapova, cu 6-4, 6-7, 6-4. 

Pentru Simona Halep (25 ani) finala avea o miză dublă, primul titlu de Mare Şlem şi primul loc în clasamentul mondial, dar această miză a apăsat prea tare pe umerii româncei, care nu a reuşit să câştige, deşi a controlat finala în cea mai mare parte a timpului. 

Halep a avut 3-0 în setul al doilea şi 3-1 în decisiv, dar nu a reuşit să îşi păstreze acest avantaj şi a înclinat după o oră şi 59 de minute, sub tirul loviturilor de lunetistă ale letonei, care a lovit puternic şi precis de multe ori. 

Simona a început foarte slab meciul, cedând serviciul în ghemul inaugural, la zero. Simona a revenit, a reuşit şi ea un break, iar apoi a făcut 2-1, cu un ghem la zero. Au urmat două ghemuri la rând luate de baltică (2-3), dar Halep a restabilit egalitatea cu un break la zero (3-3). Halep a trecut în avantaj (4-3), după ce a salvat două mingi de break, Ostapenko a egalat, 4-4, dar românca şi-a făcut serviciul, iar apoi a încheiat setul pe serviciul adversarei, cu 6-4, în 36 de minute. 

Setul al doilea a început bine pentru Simona, care a luat serviciul în ghemul inaugural, după ce a salvat trei mingi de break. Românca a confirmat momentul bun şi s-a desprins la 3-0, sancţionând erorile neforţate ale adversarei. Halep a avut trei mingi de 4-0, dar le-a ratat şi Ostapenko s-a apropiat la 3-1, fapt care i-a dat multă încredere, reuşind o revenire formidabilă. Halep a avut două mingi de 4-2, dar le-a ratat şi tânăra letonă (20 ani) a restabilit egalitatea, 3-3, după care a trecut în avantaj, 4-3. Halep a făcut din nou break, 4-4, dar şi-a pierdut serviciul fără a face vreun punct, Ostapenko încheind setul cu 6-4. 

În decisiv, Halep a luat primul ghem, pe serviciul său, Ostapenko a egalat, dar românca s-a desprins din nou, la 3-1, însă nu a reuşit să îşi consolideze break-ul şi adversara a crescut continuu, făcând break pentru 4-3 cu o minge care a lovit fileul. Simona a acuzat şocul şi nu a mai reuşit să facă nimic până la final, fiind învinsă cu 6-3. 

Sursa: www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri