Timp de 24 de ore, publicul va putea să consulte programul FITS pe zile și categorii pentru a stabili spectacolele la care vrea să asiste în perioada 21 iunie - 30 iunie.
Pe site-ul www.sibfest.ro sunt publicate atât spectacolele indoor ale unor artiști de renume internațional, cât și fantasticele spectacole outdoor pe care FITS le propune la ediția din acest an. Astfel, publicul va putea să-și stabilească un program foarte clar, pentru a se bucura de experiența completă pe care o oferă Festivalul.
Vineri, 19 aprilie, începând cu ora 12:00, biletele se vor pune în vânzare online, pe site-ul www.sibfest.ro și la Agenția de bilete a TNRS, aflată pe strada Nicolae Bălcescu nr. 17, în Sibiu.
Tema din acest an - PRIETENIE - surprinde importanța relațiilor interumane care au stat la baza dezvoltării Festivalului de-a lungul celor 31 de ani de existenţă. Fiecare invitat sau spectator care a ajuns la Sibiu din 1993 până azi a creat o relație puternică cu Festivalul, o prietenie pe viaţă.
Ca dovadă a acestei prietenii faţă de public, Constantin Chiriac a anunţat că preţurile biletelor rămân neschimbate şi în acest an, la acelaşi nivel cu ediţiile anterioare, deşi toate costurile au crescut exponenţial, în special în ceea ce priveşte logistica. Pe lângă sutele de evenimente cu acces liber, preţul biletelor rămâne la nivelul anului 2022 şi este cuprins între 30 şi 150 de lei. Vor exista, desigur, şi reduceri pentru mai multe categorii.
În cadrul evenimentului, Constantin Chiriac a anunţat şi cele şapte nume care vor fi distinse cu stele pe Aleea Celebrităţilor. Actori, regizori, coregrafi şi autori vor fi celebraţi la Sibiu şi vor rămâne în istoria Festivalului alături de celelalte 63 de nume care sunt deja pe Alee.
Cele şapte personalităţi sunt: actorul american John Malkovich, regizoarea germană Susanne Kennedy, coregrafa belgiană Anne Teresa De Keersmaeker, regizorul de teatru de origine greacă şi preşedintele Comitetului Internaţional al Jocurilor Olimpice de Teatru Theodoros Terzopoulos, actriţa de film de renume mondial Isabelle Adjani, regizorul de origine română David Esrig şi Jon Fosse, unul dintre cei mai apreciaţi autori ai momentului, distins în 2023 cu premiul Nobel pentru literatură.
Vineri, 19 aprilie, începând cu ora 12:00, se vor pune în vânzare biletele pentru spectacolele indoor şi online. Iată câteva dintre cele mai importante spectacole care vor fi parte din FITS31:
În singurătatea câmpurilor de bumbac, spectacol în regia lui Timofey Kulyabin, cu John Malkovich şi Ingeborga Dapkūnaitė pe 26, 27 şi 28 iunie la Fabrica de Cultură.
Freamătul sufletului, un spectacol cu starul cinematografiei franceze, Isabelle Adjani, într-un rol de excepţie la Filarmonica de Stat pe 26 iunie.
ANGELA (o buclă în timp), un spectacol îndrăzneţ realizat de una dintre cele mai apreciate personalităţi din teatrul german, Susanne Kennedy, la Fabrica de Cultură pe 28 şi 29 iunie.
Not once, o instalaţie video realizată de doi artişti uriaşi ai lumii: Mikhail Baryshnikov și Jan Fabre. 5 performance-uri video programate în fiecare zi, pe toată durata festivalului.
Afrodita şi eliberarea lumii (un vodevil muzical grecesc) un spectacol în premieră mondială realizat de The Actor’s Gang, compania condusă de Tim Robbins. 3 reprezentaţii la Filarmonica de Stat pe 21 şi 22 iunie.
Trezirea, un alt spectacol prezentat în premieră mondială la Sibiu, realizat de Pippo Delbono împreună cu Emilia Romagna Teatro, pe 21 şi 22 iunie.
Alice, un spectacol de dans contemporan adus de compania B.Dance din Taipei, pe 24 şi 25 iunie la Centrul Cultural Ion Besoiu.
Sol invictus, un spectacol de dans contemporan al companiei franceze Herve Koubi pe 26 şi 27 iunie la Centrul Cultural Ion Besoiu.
Circ în stil african, de la compania Cirque Kalabanté, o coproducţie Canada - Guinea, pe 28 şi 29 iunie la Centrul Cultural Ion Besoiu.
Carpaţii ca nişte pete pe pielea mea, un spectacol de la Burgtheater în regia Mirei Stadler pe un text pentru care autorul Thomas Perle a primit în 2019 Premiul Retzhof Drama, pe 27 şi 28 iunie la Teatrul Gong.
În ceea ce privește spectacolele outdoor, programul este unul plin de momente de magie:
People Power Partnership (PPP) este un proiect de teatru-dans participativ pentru spațiul public, care facilitează întâlniri reale și durabile, într-un context artistic și va fi prezentat în 21 iunie, în Piața Mare.
Pe urmele lui Moby Dick prezintă o adevărată odisee urbană a căpitanului Ahab în urmărirea faimosului cetaceu în 22 iunie, în Piața Mare.
Invitație la bal al companiei Remue Ménage ne poartă înapoi în La Belle Époque, unde timpul este trecător și oamenii își dau întâlnire, unde dansul și circul aduc voie bună, unde frumusețea ne-nconjoară, în Piața Mare.
În perioada 21 iunie – 27 iunie vom oferi publicului FITS o selecție inedită de parade stradale cu momente artistice de teatru, muzică, dans și circ contemporan, susținute de grupuri internaționale de teatru de stradă, batucada, cimpoieri și diverse fanfare, având costume și măști cu totul speciale, care vor crea acea ambianță plină de ritm, bucurie și culoare, specifică spectacolelor outdoor.
Nu vor lipsi, desigur, nici concertele din Piața Mare. Holograf, Compact, Viorica și Ioniță de la Clejani și Connect-R sunt doar câteva dintre numele care vor urca pe scenă în cele două weekenduri de Festival.
Următoarea conferinţă de presă FITS va avea loc pe 30 mai şi va avea în prim plan partenerii evenimentului şi evenimentele incluse în program.
Biografiile personalităților care vor fi distinse cu stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu în 2024
John Malkovich (n. 1953) a devenit deja un nume de referință în lumea cinemaului internațional, fapt confirmat de numeroasele distincții care i-au încununat cariera. A studiat actoria la William Esper Studio, devenind în 1976, până în 2020, membru al Steppenwolf Theatre Company din Chicago, alături de care a jucat în numeroase spectacole. În 1984 semnează primul său rol într-un lungmetraj – Places in the Heart (regizat de Robert Benton) – care îi aduce o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor în rol secundar. În 1985 și-a făcut debutul pe Broadway, interpretându-l pe Biff din Moartea unui comis voiajor, alături de Dustin Hoffman, acest rol aducându-i un Premiu Emmy. Din acest moment, cariera sa devine din ce în ce mai impresionantă, colaborând cu regizori precum Steven Spielberg, Bernardo Bertolucci, Woody Allen sau Luc Besson. A jucat alături de alte nume de referință ale cinemaului internațional, precum Glenn Close, Uma Thurman, Michelle Pfeiffer, Daniel Day-Lewis, Alain Delon sau Johnny Depp. Întreaga sa activitate a fost răsplătită prin numeroase premii și nominalizări la cele mai importante festivaluri de teatru și film din lume.
Susanne Kennedy (n. 1977) se numără printre regizorii europeni cei mai importanți la ora actuală. A studiat teatru în Germania și Franța, iar în 2005 a obținut o diplomă în regie la Amsterdam. Împreună cu artistul vizual Markus Selg creează spații scenice care aduc laolaltă atmosfera jocurilor video și halucinațiile psihedelice. Spectacolele sale sunt o invitație radicală la a lua atitudine în fața problemelor pe care le ridică prezentul, ștergând granița dintre actor și mașinărie. În producțiile sale, actorii poartă măști și vorbesc cu voci preînregistrate, în timp ce, prin utilizarea imaginilor hipnotice, ea pune sub semnul întrebării reprezentarea univocă a realității. Împingând limitele teatrului la un alt nivel, totodată întorcându-se spre rădăcinile arhaice ale ritualului, Susanne Kennedy oferă o viziune cu totul aparte asupra modului în care ne înțelegem pe noi înșine și a motivelor pentru care am fost aruncați în lume.
Anne Teresa De Keersmaeker (n. 1960) a studiat dansul la Mudra School din Bruxelles și Tisch School of the Arts din New York, semnând în 1980 prima sa lucrare coregrafică. Doi ani mai târziu a avut loc premiera filmului Fase, Four Movements to the Music of Steve Reich. De Keersmaeker a înființat compania de dans Rosas la Bruxelles în 1983, în timp ce crea lucrarea Rosas danst Rosas. Odată cu aceste spectacole inovatoare, coregrafia ei s-a bazat pe o explorare riguroasă și prolifică a relației dintre dans și muzică. A creat împreună cu Rosas o gamă largă de lucrări care implică structurile muzicale și partiturile mai multor perioade, de la muzică veche la idiomuri contemporane și populare. Practica ei coregrafică atrage, de asemenea, principii formale din geometrie, modele numerice, lumea naturală și structuri sociale pentru a oferi o perspectivă unică asupra articulației corpului în spațiu și timp. În 1995, Anne Teresa De Keersmaeker a înființat școala P.A.R.T.S. (Performing Arts Research and Training Studios / Studiouri de cercetare și formare în artele spectacolului) din Bruxelles în asociere cu De Munt/La Monnaie.
Theodoros Terzopoulos (n. 1947) este regizor de teatru și președinte al Comitetului Internațional al Jocurilor Olimpice de Teatru. A fost, de asemenea, director artistic al Întâlnirilor Internaționale de Dramă Antică din Delphi, director al Școlii de Teatru a Teatrului de Stat al Greciei de Nord, membru fondator al Institutului Internațional de Teatru Mediteraneean și al Teatrului de Stat al Greciei de Nord. A studiat la Școala de teatru a lui K. Michailidis din Atena și la Ansamblul Berliner sub îndrumarea lui Heiner Muller. În 1985 a fondat în Delphi Teatrul Attis, care are sediul în Atena, unde și-a dezvoltat propria metodă de actorie. În aproape 40 de ani, a prezentat 2200 de spectacole, bazate pe tragedii antice și alte piese de teatru contemporane majore, în cele mai mari teatre și festivaluri din întreaga lume. A câștigat numeroase premii de și este profesor emerit în mai multe academii și universități celebre. Au fost publicate 40 de cărți despre munca sa.
Isabelle Adjani (n. 1955) este, fără îndoială, un nume care s-a impus în cinemaul internațional, în rândul celor mai bune actrițe din toate timpurile. Familiarizată cu lumea platourilor de filmare încă de la vârsta de 14 ani (odată cu rolul din filmul Le petit bougnat din 1970), cariera impresionantă a Isabellei Adjani adună roluri în peste 30 de producții cinematografice. A lucrat pentru La Comédie Française timp de doi ani, începând cu vârsta de 17 ani. În cinema, printre rolurile sale emblematice se numără cele din filmele Regina Margot (1994, în regia lui Patrice Chéreau), Camille Claudel (1988, în regia lui Bruno Nuytten) și Posedata (1981, în regia lui Andrzej Zulawski). A fost recompensată cu cinci premii César pentru Cea mai bună actriță, performanță unică în întreaga istorie. De asemenea, Isabelle Adjani este singura actriță care a primit vreodată două Premii Cannes în cadrul aceleiași ediții a prestigiosului festival (pentru rolurile din Posedata și Quartet, în 1981). La aceste performanțe se adaugă două nominalizări la Premiile Oscar. În 2010, este numită Cavaler al Legiunii de onoare.
David Esrig (n. 1935) s-a afirmat în rândul celor mai importanți regizori români ai ultimii jumătăți de secol XX. A urmat studiile în regie ale Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, unde a obținut titlul de doctor în 1978. A fost director al Studioului de actorie la Teatrul Evreiesc de Stat din București între 1959 și 1961, după care a lucrat la Teatrul de Comedie. După instaurarea regimului ceaușist, a părăsit România în 1973, ca urmare a interzicerii a două dintre producțiile sale. S-a stabilit inițial în Franța, unde a colaborat cu Théâtre national de Chaillot din Paris, după care s-a mutat în Germania. Din 1979 a lucrat la Universitatea de Teatru din München, iar în 1995 a fondat Academia Athanor. De-a lungul carierei sale, David Esrig a fost numit profesor emerit în mai multe academii și universități celebre, primind o serie de premii și distincții, printre care Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D (2021) și Premiul Național al Culturii Române (2003).
Jon Fosse (n. 1959) este unul dintre cei mai prolifici și apreciați autori ai momentului. Și-a început cariera în 1983, odată cu publicarea primului său roman, urmat de numeroase alte romane, volume de povestiri și de versuri, cărți pentru copii și colecții de eseuri. În 1993 scrie prima sa piesă de teatru (Cineva are să vină), iar de atunci a publicat aproximativ treizeci de piese, dintre care cele mai cunoscute ar fi: O zi de vară, Iarna și Eu sunt vântul. Opera sa dramatică a cunoscut un succes internațional uriaș începând cu a doua jumătate a anilor ’90, stând la baza unui număr considerabil de spectacole produse în întreaga lume. Textele sale au fost traduse în mai bine de 50 de limbi, ceea ce face ca Jon Fosse să fie considerat unul dintre cei mai jucați dramaturgi contemporani. În ciuda interesului său tot mai mare pentru teatru, a continuat să scrie proză și poezie. Printre romanele sale cele mai notabile se numără Trilogia și Septologia (ale cărei prime două părți au fost publicate și în română, sub titlul de Numele celuilalt). Numeroasele premii literare obținute în întreaga lume au fost încununate de acordarea Premiului Nobel pentru Literatură în 2023.