Jurnalul.ro Sport eXtrasport Flacăra olimpică pentru Jocurile de Iarnă de la Beijing 2022 se va aprinde pe 18 octombrie

Flacăra olimpică pentru Jocurile de Iarnă de la Beijing 2022 se va aprinde pe 18 octombrie

Flacăra olimpică pentru Jocurile de Iarnă de la Beijing 2022 se va aprinde pe 18 octombrie în Olympia și urmează să-și înceapă călătoria de o săptămână în Grecia urmărită doar de oficiali și invitați, din cauza pericolelor reprezentate de COVID-19.

Ceremonia va avea loc pe 18 octombrie iar decizia de reducere a acesteia a fost luată după consultarea dintre autoritățile elene, Comitetul Olimpic Elen și Comitetul de Organizare al JO Beijing 2022, informează cosr.ro.

Aprinderea efectivă a flăcării va avea un număr limitat de invitați iar spectatorilor li se va permite să urmărească cea de-a doua parte a ceremonei în timp ce primul purtător de torță primește flacăra în Stadionul Antic de la Olympia.

Se așteaptă ca președintele statului grec, Katerina Sakellaropoulou, să se alăture la eveniment lui Thomas Bach, președintelui Comitetului Internațional Olimpic.

Din cauza măsurilor de protecție, s-a anunțat, de asemenea, că flacăra olimpică va fi transportată direct la Atena, unde va rămâne aprinsă pe Acropole, înainte de o scurtă predare către Comitetul de Organizare a Jocurilor de la Beijing.

Este pentru a 4-a oară când ștafeta flăcării olimpice își modifică programul pe teritoriul Greciei.
În 1948, războiul civil a forțat devierea ștafetei către portul Katakolon, iar în 1984, flacăra a fost transportată la Atena și apoi la New York după o dispută între autoritățile elene și Comitetul de Organizare al JO Los Angeles cu privire la comercializarea Ștafetei Torței.

În 2020, deși ceremonia de aprindere a avut loc fără spectatori în Stadionul Antic, a fost planificată o ștafetă completă pe teritoriului Greciei, dar, chiar în a doua zi a traseului, în Sparta, oamenii strânși să îl vadă pe actorul Gerard Butler purtând flacăra, i-au forțat pe organizatori să solicite anularea Ștafetei pentru restul teritoriului din Grecia ca măsură de precauție.

Ceremonia de predare a flăcării către orașul gazdă a fost scurtată, iar sportivii care urmau să zboare din Tokyo pentru a primi flacăra au rămas în Japonia.

În martie 2008, în ciuda vremii nefavorabile, flacăra s-a aprins cu succes pentru JO de Vară Beijing 2008. Acum va fi a doua oară când flacăra se va aprinde pentru același oraș, dar pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing 2022.

Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing urmează să aibă loc în perioada 4-20 februarie 2022, iar Jocurile Paralimpice de iarnă vor avea loc în perioada 4-13 martie 2022.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: JO 2022
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri