Jurnalul.ro Timp liber Media Flavius Buzilă s-a calificat direct în finala sezonului 13 iUmor

Flavius Buzilă s-a calificat direct în finala sezonului 13 iUmor

Flavius Buzilă, solistul trupei Hara, i-a cucerit pe trei dintre jurați cu momentul său pregătit cu multă precizie și glume savuroase. Telespectatorii au fost și ei plăcut surprinși de numărul artistului și l-au votat într-un număr foarte mare, trimiţându-l astfel direct în marea finală a sezonului 13. Duminica viitoare, de la 20:00, audiţiile iUmor continuă, iar al patrulea jurat care li se alătură Deliei, lui Costel şi lui Cheloo la masa juriului este juratul Stand-Up Revolution, Teo.

Îmbrăcat cu o ie lungă, jeanși, pantofi sport și purtând un batic pe cap, Pandemioara Amititeloaie, așa cum a declarat că se numește personajul pe care îl joacă, Flavius Buzilă și-a început momentul dintr-o cadă adusă special pe scena iUmor. În timp ce rupea petalele unui trandafir a pus mai multe întrebări pe ritmurile piesei „Ca o apă cristalină“. Numărul de umor a continuat cu mai multe glume despre rivalitatea dintre bărbați și femei.

Ulterior, el a cântat o melodie trap, ale cărei versuri „au avut lipici“ și la jurați, și la oamenii din public. Având în vedere că l-a susținut în timpul piesei, făcând un duet, Delia a fost prima care a luat cuvântul și i-a spus: „Avem nevoie de oameni ca tine, să știi! Cei mai mișto bărbați sunt ăia care-s feminiști, să știi. De fapt, tu știi“, iar Anastasia Soare i-a mărtusiti: „Eu vreau să îți dau răspunsuri la întrebările pe care ți le-ai pus. Sunt niște legi universale – femeile trebuie să muncească și să lupte mai tare decât bărbații în tot ce fac. Consider că femeile sunt mult mai puternice decât bărbații“.

Cheloo a fost singurul care a jurizat cu un dislike, însă, înainte să fie arătate voturile celor patru jurați, el i-a spus cântărețului: „Să știi că piesa de trap a fost uimitoare pentru un rocker“. Primind câte un like de la Delia, Anastasia Soare și Costel, solistul trupei Hara a îndeplinit condiția de a fi votat de public, alături de alți concurenți care au performat seara trecută la iUmor. La încheierea sesiunii de vot, cifrele au arătat că Flavius Buzilă este cel care s-a calificat în finala show-ului de la Antena 1.

Audițiile sezonului 13 continuă duminica aceasta, de la 20:00, la Antena 1, când seria juraţilor-surpriză care se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii continuă cu Teo, unul dintre cei mai cunoscuți artiști de stand-up comedy din România. De la actrobații, magie, teatru, mimă sau stand-up și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Desigur, invitații speciali nu vor lipsi și vor demonstra din nou că umorul nu are limite!

Subiecte în articol: flavius buzila iumor jurati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri