Jurnalul.ro Ştiri Politică Florin Cîțu nu accepta renegocierea PNRR. „Ar însemna să reluăm toată procedura”

Florin Cîțu nu accepta renegocierea PNRR. „Ar însemna să reluăm toată procedura”

Liderul PNL, Florin Cîțu, a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că nu va accepta renegocierea PNRR așa cum au solicitat reprezentanții PSD

Cîțu susține că eventualele negocieri privind modificarea unui capitol din PNRR presupun reluarea întregii proceduri.

„Am intrat în coaliție stabilind că nu vom interveni asupra PNRR pentru că asta înseamnă să reiei toată procedură, nu voi accepta așa ceva... Premierul nu mi-a spus că a avut o discuție cu cineva despre PNRR... Acest contract prin care primim 30 de miliarde de euro... nu există niciun fel de punct în care să se vorbească despre renegociere”, a explicat președintele PNL

Orice renegociere va provoca întârzieri, a avertizat liderul PNL. PNRR a fost negociat bine, a mai spus Cîțu care susține că PNRR va moderniza România, chiar dacă reformele presupun și măsuri nepopulare.

„Eu îmi asum o măsură antipopulară dacă va avea efecte pe termen lung”, a mai spus Cîțu.

Liderii PSD au anunțat că vor să renegocieze capitolul pensii din PNRR. Social democrații sunt nemulțumiți de plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii inclus în PNRR.

 

Subiecte în articol: florin citu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri