Jurnalul.ro Ştiri Politică Florin Jianu se înscrie în PSD şi va candida pentru funcţia de vicepreşedinte al partidului la congresul de sâmbătă

Florin Jianu se înscrie în PSD şi va candida pentru funcţia de vicepreşedinte al partidului la congresul de sâmbătă

Florin Jianu a anunțat că pleacă de la conducerea CNIPMMR și se alătură Partidului Social Democrat, pentru a candida la postul de vicepreședinte al partidului la Congresul din 24 august.

Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a anunțat că își încheie cariera de 18 ani în cadrul organizației.

Acesta a declarat că a fost „o onoare să fiu parte din familia IMM-urilor din România” și că va rămâne fidel „principiilor care ne-au unit în tot acest timp: principiul moralei și dialogului, cel al integrității și cel al respectului”, conform anunțului făcut de acesta pe Facebook.

Mai mult, Jianu a anunțat că se alătură PSD și că este onorat de propunerea organizației PSD Sector 1 București de a candida la postul de vicepreședinte al partidului la Congresul din 24 august.

Florin Jianu a scris, de asemenea, că nu vede acest pas „ca pe o schimbare de tabără, ci ca pe o continuare firească a unei cariere de 20 de ani în slujba economiei românești, a antreprenoriatului local și a sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii”.

De asemenea, s-a arătat dispus să sprijine, în continuare, antreprenoriatul românesc, considerând că „economia României nu mai este una de tranziție, a trecut deja testul rezilienței și începe încet, încet să se maturizeze”.

Potrivit celor declarate, Florin Jianu ar fi anunțat deja Consiliul Național al CNIPMMR despre retragerea sa din funcția de președinte.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: florin jianu imm psd
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri