Jurnalul.ro Ştiri Observator Pensionarii cu venituri sub 2.574 de lei vor primi 400 de lei în decembrie

Pensionarii cu venituri sub 2.574 de lei vor primi 400 de lei în decembrie

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a anunțat că aproximativ 2,75 milioane de pensionari cu venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei vor beneficia în decembrie 2025 de a doua tranșă a ajutorului de 800 lei acordat în acest an, în valoare de 400 lei.

Potrivit ministrului Muncii, fondurile sunt asigurate în buget și vor ajunge la persoanele cele mai afectate în această perioadă.

„Știm că nu rezolvă toate problemele cotidiene, dar aduce un sprijin concret în prag de iarnă. Este o măsură de protecție socială la care nu am renunțat și care va fi binevenită”, a precizat Petre Florin Manole.

Această tranșă vine ca un ajutor suplimentar pentru pensionarii cu venituri reduse, pentru a face față cheltuielilor de sezon.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Florin Manole ajutor pensionari decembrie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri