Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Florin Pîrvu, desemnat antrenorul etapei în Superligă

Florin Pîrvu, desemnat antrenorul etapei în Superligă

de Redacția Jurnalul    |   

FCSB și CFR Cluj dau câte trei jucători în echipa ideală a etapei a 3-a a play off-ului și play out-ului Superligii. Cel mai bun unsprezece al rundei îl are ca antrenor pe Florin Pîrvu (FC Voluntari), care are alături doi jucători. UTA Arad și Oțelul Galați completează lista echipelor reprezentate.

Cel mai bun unsprezece al etapei, în viziunea Ligii Profesioniste de Fotbal:

Portar
Danylo Kucher (UTA Arad) - Intervenţiile lui au contribuit din plin la succesul reuşit de arădeni, care i-a urcat pe prima poziţie în play-out.

Fundaşi
Cristian Manea (CFR 1907 Cluj) - Şi-a trecut numele pe tabelă în cea mai spectaculoasă victorie reuşită de CFR pe teren advers în acest sezon.
Ibrahima Conte (UTA Arad) - A marcat în premieră pe prima scenă din România, golul său fiind unul de trei puncte.
Siyabonga Ngezana (FCSB) - O evoluţie perfectă! Indiscutabil, este unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din campionatul României.
Naser Aliji (FC Voluntari) - A dominat flancul stâng. A oferit pasa decisivă la primul gol macat de ilfoveni.

Mijlocaşi
Ciprian Deac (CFR 1907 Cluj) - Rămâne jucătorul care trage echipa după el în momentele dificile. Astfel, după inssucesul din cupă, şi-a mobilizat colegii, iar rezultatul a fost unul spectaculos, 4-1 în Giuleşti, meci în care a oferit două pase decisive.
Adrian Şut (FCSB) - Imperial la centrul centrul terenului. Şi-a dominat adversarii cu autoritate. Prinde pentru a şasea oară "Echpa etapei".
Vadim Raţă (FC Voluntari) - Mijlocaşul moldovean a contribuit la succesul echipei sale cu un gol şi o pasă decisivă.

Atacanţi
Răzvan Tănasă (Oţelul Galați) - Introdus la mijlocul reprizei secunde, a marcat în prelungiri un gol frumos, care i-a adus Oţelului a treia victorie la rând.
Daniel Bîrligea (CFR 1907 Cluj) - Probabil, cel mai bun meci din carieră în SuperLigă. A reuşit o triplă şi a ajuns la 11 goluri în campionatul actual.
Florinel Coman (FCSB) - Atitudine de lider! A marcat a 16-a oară în ediţia în curs, fiind lider în clasamentul golgheterilor.

Antrenorul etapei
Florin Pîrvu (FC Voluntari) - A pregătit excelent duelul cu fosta sa echipă. La final, s-a bucurat de o victorie extrem de importantă în lupta pentru atingerea obiectivului.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Florin Pîrvu supeliga
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri