Jurnalul.ro Ştiri Externe Flota japoneză începe vânătoarea de balene

Flota japoneză începe vânătoarea de balene

O navă japoneză a plecat vineri să se alăture unui grup de vase care vor vâna 127 de balene în apele de coastă ale Japoniei, în pofida criticilor internaţionale, a informat agenţia de presă Kyodo, citată de dpa. 

Aceasta va fi ultima misiune a ceea Japonia numeşte "programului său de cercetare ştiinţifică" înainte ca ţara să se retragă din IWC (Comisia Internaţională privind Vânătoarea de Balene) şi să reia uciderea cetaceelor în scopuri comerciale în luna iulie pentru prima dată în 31 de ani, a raportat Kyodo. 

Nava a părăsit oraşul vestic Taiji pentru a vâna balene minke între lunile aprilie şi iunie. 

Flota urmează să vâneze 80 de balene minke în largul prefecturilor Miyagi şi Aomori din nord-estul Japoniei şi alte 47 în largul insulei Hokkaido pentru a colecta, printre altele, date privind vârsta şi dimensiunea acestora. 

Japonia a anunţat retragerea din IWC la sfârşitul lunii decembrie şi a decis totodată să pună capăt vânătorii în Oceanul Antarctic. 

Autorităţile de la Tokyo au oprit în mod oficial vânătoarea de balene în scopuri comerciale în 1988, respectând adoptarea unui moratoriu de către IWC cu doi ani înainte. 

De atunci, flota japoneză a vânat însă balene în numele "cercetării ştiinţifice", folosindu-se de o breşă în carta IWM, care a permis - susţin criticii - continuarea vânătorii în scopuri comerciale.

AGERPRES

Subiecte în articol: vanatoare de balene japonia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri