Jurnalul.ro Ştiri Externe Numar record de detinuti in inchisorile franceze

Numar record de detinuti in inchisorile franceze

Numărul deţinuţilor a atins un nou record în Franţa pe 1 aprilie, cu 70.367 persoane încarcerate în penitenciarele afectate de o suprapopulare cronică. "Populaţia în detenţie a depasit din nou pragul de 70.000 de deţinuţi, ajungând la 70.637" a indicat Direcţia de Administrare a Penitenciarelor (DAP) din Franţa. Precedentul record, de 70.230 persoane, data din 1 aprilie 2017.

 

La o capacitate de primire a deţinuţilor de 59.459 de locuri, rata de ocupare din închisorile franceze atingea în medie, la începutul lunii, 118% (faţă de 119,7% la 1 aprilie 2017). Dar în aresturi, unde se afla persoane în arest preventiv şi cele condamnate la mai putin de doi ani, acest nivel ajunge la 143% şi atinge aproximativ 200% în cazul închisorii Fresnes, din regiunea pariziană.

Numărul mai mare de deţinuţi se explică în mare parte prin creşterea numărului persoanelor aflate în aşteptarea procesului (20.852), cel mai înalt nivel din ultimii 12 ani. "Numărul minorilor şi al femeilor este în continuă creştere", adaugă DAP. La 1 aprilie, în închisorile franceze se aflau 872 minori şi 3.157 femei.

Publicarea acestor date vine in ajunul prezentarii unui proiect de reformă a justiţiei, ce include modificarea sistemului de pedepse, interzice detenţiile scurte, dar garantează aplicarea acelora mai mari de un an, înmulţind în acelaşi timp alternativele în mediu deschis.

Acestea anunţuri vin la două luni după cea mai importantă mişcare din ultimii 25 de ani a supraveghetorilor, care s-au mobilizat în ianuarie pentru a denunţa condiţiile de muncă, după agresarea unui coleg de către un deţinut jihadist la închisoarea Vendin-le-Vieil (nord). AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri