Promulgarea Legii offshore încheie un capitol agitat al discuțiilor despre valorificarea zăcămintelor de gaze din Marea Neagră. Interesul public captat de acest subiect arată că societatea este deschisă spre dezbateri mai substanțiale și aplicate asupra problemelor cu implicații în economie, contrazicând părerile care le eliminau din start din grilă. Desigur, legea în sine nu va scoate gazul din Marea Neagră; unii s-au grăbit chiar să ,,decreteze” retragerea companiilor care au concesionate de la statul român perimetrele cu hidrocarburi. O amânare a investițiilor pentru trecerea la exploatare, în condițiile Legii offshore, este legată în primul rând de corelarea lucrărilor la conducta de transport care să aducă gazele din mare la punctul de conexiune de la Podișor, județul Giurgiu, pentru a intra pe traseul BRUA. Altfel, producția nu are acces spre piața din Europa Centrală.
Rețeaua de conducte pentru formarea unei piețe europene a gazelor devine principala problemă a mult clamatei diversificări a surselor de aprovizionare. Ofensiva eco a impus o politică de restrângere a producției de energie electrică pe bază de cărbune, care va fi parțial acoperită din gaz. Uniunea Europeană consumă circa 500 de miliarde mc gaz, sursele principale fiind Norvegia (24 la sută), Rusia (35 la sută) și Algeria. În 2018, importul de gaz natural lichefiat (GNL) al UE a atins 50 miliarde mc, circa 10 procente din consum. Pentru a ajunge la consumatori, GNL are nevoie de terminale gaziere și nave specializate de transport, apoi de magistralele terestre. În prezent, rețelele de conducte sunt suprasolicitate, iar accesul la ele a devenit și o problemă de confruntare politică globală. Prin Ucraina trece marea magistrală „Fraternitatea”, nume din vremea CAER, care asigură circa jumătate din gazul exportat de Rusia spre Europa de Vest, dar contractul de tranzit expiră la sfârșitul anului 2019. Ocolirea Ucrainei de gazul rusesc poate fi suplinită de ruta din Marea Baltică-Nord Stream 1, dublat de Nord Stream 2, care intră direct în Germania. Rutele gaziere de la Nord la Sud, esențiale pentru injecția de GNL importat din Statele Unite, sunt încă în stadiu de proiecte prioritare ale Inițiativei celor Trei Mări. Supărarea polono-americană pe Nord Stream seamănă cu cea a văcarului pe sat. Rusia se va lăsa „mulsă” de gazul din Siberia la prețurile comerciale atâta timp cât se află sub presiunea unor aprovizionări alternative. Prețurile GNL sunt grevate de costurile mari ale infrastructurii în terminale și tancuri gaziere, așa încât concurența reală cu Gazprom nu este încă de actualitate. Noile frății ale Europei, statuate în parteneriate strategice, au și ele la bază principiul „Frate, frate, dar gazu-i pe bani”, ceea ce arată că lucrurile se schimbă, dar rămân în logica după care a funcționat și CAER .