Jurnalul.ro Ştiri Social Fundația Mereu Aproape dotează cu aparatură medicală performantă secțiile de pediatrie și neonatologie ale mai multor spitale din țară

Fundația Mereu Aproape dotează cu aparatură medicală performantă secțiile de pediatrie și neonatologie ale mai multor spitale din țară

Proiectul Fundației Mereu Aproape prin care donează aparatură medicală vitală mai multor spitale din țară pentru secțiile de pediatrie și neonatologie a ajuns la jumătate. Proiectul este derulat în cadrul campaniei „Vreau să ajut", se desfășoară în trei etape și constă în dotarea cu dispozitive medicale moderne destinate Maternităților, secțiilor de Terapie Intensivă Neonato și de Pediatrie pentru ușurarea eforturilor cadrelor medicale de a salva cât mai mulți copii prin diagnosticare rapidă și nedureroasă, prin stabilirea și administrarea celui mai potrivit tratament. Valoarea totală a proiectului este de 300.000 de dolari.

 

„Există un donator anonim care a ales Fundația Mereu Aproape pentru a investi, în cel mai minunat posibil fel, trei sute de mii de dolari. Spun a investi dar, de fapt, este vorba despre o donație în etape. (...) Copiilor le vor fi salvate viețile datorită acestui om care nu vrea să-i fie cunoscut numele dar căruia eu îi mulțumesc și în fața căruia mă înclin", a declarat Alessandra Stoicescu, Preşedintele Fundaţiei Mereu Aproape.

 

De la debutul proiectului și până în prezent, au fost dotate cu echipamente două spitale, respectiv Clinica II Pediatrie Bega a Spitalului Județean de Urgență „Pius Brînzeu" din Timișoara, unde sunt internați anual aproape 3.000 de copii cu boli de la cele curente până la acute și cronice, și Secția Neonatologie a Spitalului de Urgență din Petroșani. La Timișoara, Fundația Mereu Aproape a donat un aparat de anestezie, un aparat de ventilație mecanică cu CPAP nazal, un monitor pentru funcții vitale, perfuzomate și injectomate. Iar la Petroșani, donația constă într-un un incubator de transport, o masă radiantă de înaltă performanță, ventilator neonatal cu accesoriile și consumabilele necesare, patru perfuzoare compacte, patru aspiratoare chirurgicale, un analizator de gaze și electroliți în sânge, un bilirubinometru și un monitor de funcții vitale.

 

„E cumplit ca mamă să te gândești că mergi într-un spital și nu poți să ai pentru copilul tău tot ceea ce are nevoie, deși trăiești într-o țară din Uniunea Europeană, deși medicii își doresc să facă tot ce este posibil. Și nu vreau să se mai întâmple acest lucru", a adăugat Alessandra Stoicescu. Echipamentele donate sunt de importanță vitală pentru îngrijirea pacienților. „Aparatul ce l-am primit este un aparat de anestezie și îl vom folosi în acest spațiu (...), unde facem tot ceea ce înseamnă manevre invazive: endoscopie digestivă superioară-inferioară, puncții de organe, care necesită ajutor din partea serviciului ATI și suport, bineînțeles, de aparatură", a explicat Prof. univ. dr. Liviu Pop – Șef Secție Clinica II Pediatrie Bega. Despre aparatul de ventilație mecanică de la Petroșani, Dr. Carmen Bursec – Șef Secție Neonatologie Petroșani, a precizat: „Printre cele cerute este acest aparat ventilator Giulia cu nodul CPAP. Este foarte necesar în activitatea de reanimare și resuscitare a unui nou născut. După reanimare, după reluarea respirației, va continua să fie ventilat de către aparat. Bineînțeles că este de foarte mare ajutor, vital".

 

În perioada următoare, echipa Fundației Mereu Aproape își îndreaptă atenția către doi piloni ai medicinei românești, Târgu Mureș și Iași. Proiectul urmează să fie finalizat în aproximativ 6 luni.

 

Demarată în 2011, „Vreau să ajut” este cea mai longevivă campanie din România, cu cel mai mare impact social, financiar, medical și emoțional. Campania ajută copiii să spună NU unor boli grave, care sunt prea complicate pentru sistemul românesc de sănătate sau prea scumpe pentru familiile acestora.

 

 

Fundația Mereu Aproape a luat naștere acum 14 ani. Împreună cu partenerii săi, donatori, companii, jurnaliști și persoane publice, a ajutat peste un milion de oameni prin programe în domeniile sănătății, educației, culturii, social umanitare, dezastre şi advocacy. A contribuit la ajutorarea a peste 10.000 de sinistrați, a construit 82 de case și a salvat viața a peste 600 de copii și adulți. Până în prezent, ajutorul financiar și material oferit de Fundația Mereu Aproape depășește 14 milioane de euro. Mai multe detalii despre programele Fundației se regăsesc pe www.fundatiamereuaproape.ro şi pe www.facebook.com/fundatiamereuaproape.

 

Subiecte în articol: fundatia mereu aproape
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri