Jurnalul.ro Sport Sporturi Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la Indian Wells, unde o întâlnește pe Alize Cornet

Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la Indian Wells, unde o întâlnește pe Alize Cornet

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (92 WTA) și-a asigurat marți noaptea prezența pe tabloul principal al turneului de la Indian Wells, învingând în ultimul tur al calificărilor pe olandeza Lesley Pattinama Kerkhove (153 WTA).

Gabriela Ruse s-a impus clar, în două seturi, cu scorul de 6-3, 6-2, după o oră și 16 minute de joc. Ea a câștigat categoric, chiar dacă și-a cedat de trei ori serviciul, reușind performanța de a face break în 7 din cele 9 gameuri în care a servit adversara sa.

Pentru câștigarea celor două meciuri din calificări Gabriela Ruse va fi recompensată cu 30 de puncte WTA, iar pentru prezența în primul tur al tabloului principal de la Indian Wells, ea va primi 18.155 USD și 1 punct WTA.

În primul tur, Gabriela Ruse o va întâlni pe franceza Alize Cornet (67 WTA) împotriva căreia nu a mai jucat până acum și care, în ciuda clasării mai bune, a avut un an cu mai puține participări în turne, reușind totuși să joace finala turneului de la Chicago, unde a fost învinsă de Elina Svitolina.

În schimb, Gabriela Ruse, a câștigat anul acesta turneul de la Hamburg, împotriva Andreei Petkovic, și a jucat și finala de la Palermo, unde a fost învinsă de Danielle Rose Collins.

Pe tabloul principal al turneului de la Indian Wells mai iau startul trei sportive din România: Simona Halep (17 WTA), cap de serie numărul 11 și Sorana Cîrstea (42 WTA) şi cap de serie numărul 32 vor intra în competiție doar din turul doi, în timp ce Irina Begu (61 WTA) va întâlni în primul tur pe franceza Fiona Ferro (83 WTA), meciul ei urmând să se defășoare miercuri seara de la ora 21.00.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: gabriela ruse
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri