Jurnalul.ro Ştiri Social Gratuitate la reabilitarea termică a locuinței. Cine sunt beneficiarii?

Gratuitate la reabilitarea termică a locuinței. Cine sunt beneficiarii?

de Redacția Jurnalul    |   

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență prin care se introduc noi reglementări în domeniul proiectelor finanțate din fonduri europene, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență prin care se introduc noi reglementări în domeniul proiectelor finanțate din fonduri europene, pentru a atrage cele 5 miliarde de euro ce mai pot fi atrase din perioada de programare 2014-2020, dar si pentru a asigura accesul rapid, facil și transparent la fondurile Politicii de Coeziune aferente perioadei 2021-2027, în valoare de 46 miliarde de euro.

„Continuăm eforturile pentru a ne asigura că România beneficiază de întregul buget aferent perioadei 2014 – 2020 pus la dispoziție prin politica de coeziune pentru a duce la bun sfârșit proiectele de infrastructură, care reprezintă o prioritate strategică pentru România. În acest sens, am adoptat astăzi noi reglementări care să răspundă situațiilor identificate în cursul procesului de implementare a proiectelor, astfel încât să eliminăm riscul întârzierii acestora și să ne asigurăm că cele 5 miliarde de euro pe care le mai avem la dispoziție sunt folosite pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale românilor și pentru a sprijini economia, cu accent pe specializare inteligentă, cercetare și inovare. De asemenea, pentru perioada 2021 – 2027 avem perspectiva unor investiții de 46 miliarde de euro prin politica de coeziune și este obligatoriu ca reglementările aplicabile să susțină obiectivele prioritare stabilite în programele aferente acestei perioade și să asigure acces facil și transparent la fonduri. Avem și două modificări ce vor avea un puternic impact social. Pe deoparte, pentru persoanele vulnerabile care au primit sprijin pentru plata facturilor la încălzire, reabilitarea termică a locuințelor se va face gratuit, fără să fie taxați în acest sens. Mai mult, vom permite accesul unităților de cult la fonduri europene pentru a permite reabilitarea patrimoniului istoric și valorificarea acestuia din fonduri europene”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Ordonanța vizează ajustarea prețurilor la proiectele de investiții în concordanță cu evoluția prețului la materiale și utilități, pentru a elimina blocajele în implementare, prin raportare la indici anuali publicați de INS și de creșterea costului în construcții estimată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. De asemenea, pentru majorarea valorii eligibile a cheltuielilor unui proiect, beneficiarul fondurilor externe nerambursabile trebuie să utilizeze cel puțin 50% din valoarea eligibilă alocată prin contractul de finanțare.

De asemenea, se reglementează problemele de proprietate publică în special pentru administratorii care dețin terenuri proprietatea statului pentru a permite autorităților publice locale să implementeze proiecte cu impact asupra calității vieții oamenilor precum cele de regenerare și mobilitate urbană. În prezent, trecerea imobilelor din proprietatea statului în administrarea beneficiarilor este un proces greoi, care poate avea o durată de până la 12 luni, iar prevederile adoptate asigură diminuarea timpului necesar acestor proceduri și accelerarea implementării proiectelor.

Totodată, ordonanța prevede acordarea de sprijin pentru proiectele de cercetare și transfer tehnologic, astfel încât institutele de cercetare să aibă asigurate condițiile necesare pentru transferul rezultatelor cercetării în piață și pentru întărirea parteneriatelor cu mediul de afaceri. De asemenea, este prevăzut accesul gratuit pentru persoanele cu dizabilități, pensionari cu venituri reduse, veterani și văduve de război la reabilitarea termică a blocurilor de locuințe.

Ordonanța aprobată miercuri actualizează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2009, astfel că următoarele tipuri de proprietari vor fi categoria celor pentru care se acorda ajutoare de natură socială, cheltuieli, a următoarelor categorii de beneficiari:

a) persoane cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreținere;

b) persoane singure/familii care, în ultimele 3 luni anterioare efectuării anchetei sociale de către autoritatea administrației publice locale, au realizat venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sub câștigul salarial mediu net pe economie;

c) veterani de război şi soți/soții supraviețuitori/supraviețuitoare ai/ale acestora;

d) pensionari, indiferent de statutul acestora, ale căror venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sunt sub câștigul salarial mediu net pe economie;

e) persoane aflate în sărăcie energetică (n.r. persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale).

Ca urmare a solicitării includerii unităților de cult în grupul țintă eligibil pentru finanțarea unor proiecte de regenerare urbană, s-a reglementat cadrul normativ pentru a permite accesul unităților de cult la fonduri europene pentru a reabilitarea patrimoniului istoric și valorificarea acestuia.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: gratuitate reabilitare termica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri