De asemenea, un nou draft de OUG privind modificarea schemei a fost publicat pe site-ul Ministerului Energiei, urmând să-și facă efectele în scurt timp. În urma adoptării acestor acte normative, s-au schimbat de 5 ori categoriile de consumatori casnici beneficiari ai schemei de ajutor și de 8 ori cele ale consumatorilor non-casnici. Modificările legislative s-au făcut însă fără o consultare reală a actorilor din piață și studii de impact, susțin reprezentanții Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER).
Pe de altă parte, furnizorii au fost obligați să-și modifice de peste 15 ori sistemele informatice, în condițiile în care modul de calcul pentru decontarea schemei de sprijin s-a schimbat de 20 de ori. „Întrucât furnizorii au fost nevoiți să recurgă la împrumuturi masive pentru a putea acorda clienților prețuri de furnizare semnificativ mai mici decât cele de achiziție a energiei electrice, iar decontarea acestor sume de la bugetele centrale are un decalaj de mai multe luni, presiunea financiară asupra companiilor de furnizare rămâne ridicată. Acest aspect trebuie avut în vedere de către autorități, pentru a nu pune în pericol siguranța sistemului energetic în ansamblu”, atrag atenția reprezentanții AFEER.
Cine pe cine mai modifică
Modificările legislative fără număr au condus la situații hilare. De exemplu, Ordonanța de Urgență nr. 153 din 11 noiembrie 2022, care așteaptă acum aprobarea Parlamentului pentru a deveni lege, a fost emisă „pentru modificarea și completarea OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei și modificarea OUG nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei”. Succinta prezentare a actelor normative modificate arată astfel:
-În martie 2022, a fost publicată OUG nr. 27/2022 prin care s-au stabilit pentru perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023 categoriile de clienți casnici și noncasnici beneficiari de prețuri plafonate pentru energia electrică și/sau gazele naturale consumate și compensarea de la bugetul de stat a diferenței dintre prețul plafonat și prețul real al celor două utilități. Totodată, OUG nr. 27/2022 a instituit mecanismul de calcul aferent impozitului de 80% pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică, pentru un preț lunar de vânzare a energiei electrice mai mare de 450 lei/MWh, impozitul pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică a fost introdus prin Legea nr. 259/2021 de plafonare a prețurilor și compensare a facturilor.
-OUG nr. 119/2022, publicată în septembrie 2022, a modificat OUG nr. 27/2022 limitând domeniul de aplicare a prețurilor plafonate pentru clienții noncasnici la IMM-uri, agenți economici din industria alimentară și instituții publice, și a prelungit aplicarea prețurilor plafonate până la 31 august 2023, atât pentru consumul de gaze naturale, cât și pentru energia electrică. Pentru clienții casnici a fost plafonat prețul final facturat de furnizorii de energie electrică, la 0,8 lei/ kWh pentru un consum mediu lunar realizat în anul 2021 de cel mult 255 KWh/lună (față de 300 KWh/lună, conform OUG nr. 27/2022).
- De asemenea, în ceea ce privește impozitul pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică, în baza OUG nr. 119/2022, începând cu 1 septembrie 2022 acesta a fost înlocuit de contribuția la Fondul de Tranziție Energetică, în procentaj de 100% din diferența dintre preţul lunar de vânzare şi plafonul de 450 de lei/MWh.
-Totodată, această contribuție devine aplicabilă și pentru traderii, furnizorii care desfăşoară activitatea de trading şi agregatorii care tranzacționează cantități de energie electrică şi/sau gaze naturale pe piața angro, formula de calcul a contribuției fiind stabilită în așa fel încât aceștia să înregistreze o cotă de profit de maximum 2% din activitatea de trading.
Perioada de aplicare a OUG 27/2022 a fost prelungită până în 2025, ceea ce înseamnă că Guvernul se așteaptă ca actuala criză energetică să continue. De la 1 ianuarie 2023, clienţii cu un consum lunar mai mic de 100 kWh vor plăti un preţ final de 0,68 lei/kWh, cei care vor consuma între 101 şi 255 kWh vor avea de achitat un preţ final de 0,8 lei/kWh, cei cu un consum de până la 300 kWh - 0,8 lei pentru primii 255 kWh şi 1,3 lei/kWh pentru restul, iar cei cu un consum lunar de peste 300 kWh vor avea de plătit un preţ plafonat la 1,3 lei/kWh pentru tot consumul.
S-a schimbat modificarea pentru că era discriminatorie
În ceea ce privește al doilea act normativ care așteaptă votul Parlamentului, Ordonanța de Urgență nr. 192 din 28 decembrie 2022, lucrurile par și mai greu de reținut în succesiunea lor. Guvernul ne spune că această ordonanță a fost emisă pentru modificarea și completarea OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei. Ordonanța 27, care fusese deja modificată prin OUG nr. 119/2022, a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 206/2022. Acum că Guvernul ne-a lămurit sensul acestor modificări, să spunem că ele au apărut după ce Executivul și-a dat seama că reglementările introduse duceau la facturarea diferită a consumatorilor casnici proprietari în raport cu consumatorii casnici chiriași, ceea ce făcea ca în unele situații cea de-a doua categorie să nu beneficieze de plafonarea tarifelor.
OUG 27/2022, modificată iar
Ordonanța de Urgență nr. 27/2022 este acum pregătită pentru o nouă modificare. Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică în cursul lunii martie „Ordonanța de urgență privind efectuarea serviciilor de tranzacționare pe piața pentru ziua următoare și pe piața intrazilnică de un unic operator desemnat al pieței de energie electrică și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023”. De data aceasta, modificarea vizează rolul OPCOM SA, operatorul pieței de energie electrică și gaze, pe perioada aplicării schemei de sprijin pentru consumatori.