Jurnalul.ro Ştiri Social Haos la titularizare. Andronescu: „Puțintică răbdare”

Haos la titularizare. Andronescu: „Puțintică răbdare”

de Mariana Zaharia    |   

Se anunță o nouă revoltă în învățământ. Peste noapte, mai mulți profesori suplinitori au aflat că articolul din lege ce le-ar fi permit să devină titulari, a fost scos. 2.000 de cadre didactice ar fi afectate de situația care a fost creată pentru că respectivul articol a fost declarat neconstituțional. Cu dosarele în brațe, profesorii au făcut cale-ntoarsă de la inspectoratele școlare, iar acum vor nu doar să declanșeze greva, ci și să dea Statul în judecată.

Între 2 și 4 aprilie, toate cadrele didactice suplinitoare care au obținut nota 7 la un examen de titularizare susținut în ultimii 6 ani, dar pentru care nu s-a găsit un post permanent, ar fi trebuit să își poată depune dosarele pentru o nouă încercare de titularizare. Repartizarea urma să se facă printr-o ședință la nivelul inspectoratelor școlare, așa că oamenii au mers marți la prima oră la inspectoratele școlare cu  teancul de adeverințe și  alte hârtii obținute cu greu, dar nimeni nu le-a mai primit. Surpriză: „Ne-au spus că azi-noapte (n.r. luni noaptea) articolul a fost declarat neconstituțional și a fost scos așa că nu ne mai pot primi dosarele. Nu este scris negru pe alb, adică el încă există în lege, dar s-a dat ordin să nu fie luate dosare de la profesori. Perioada de înscriere era de 2-4 aprilie și urma să primim posturi definitiv așa cum s-a întâmplat cu colegi de-ai noștri în alți ani. Nu suntem noi prima generație, sunt alți profesori care au fost titularizați prin această metodă, dar atunci când ea era considerată legală. La noi a devenit nelegală și nimeni nu poate înțele cum de și-au dat seama de asta peste noapte, cu o zi înainte”, spune Cristina, profesor de matematică la o școală din Pitești. Deși anul trecut a luat peste 7 la examenul de titularizare, nu au fost posturi și a rămas tot suplinitor.

O altă colegă de-ai ei, de data asta un profesor de educație civică, spune că vor consulta un avocat pentru a da în judecată Ministerul Educației. „Am obținut peste 9 la examenul de anul trecut, dar tot suplinitor sunt și azi-dimineață am aflat că au declarat articolul neconstituțional peste noapte. Vom sta de vorbă cu un avocat, cu sindicaliștii și ne vom spune punctul de vedere. Este grotesc ceea ce s-a întâmplat. Am fost umiliți și nedreptățiți”, spune cadrul didactic.

OUG reparatoriu, posibil chiar azi

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat ieri că cel mai probabil în şedinţa de guvern din această săptămână va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă care să rezolve problemele apărute la titularizare.

„În Legea învăţământului avem un articol, 253, care dădea dreptul profesorilor care au trecut prin concursul de titularizare şi care au luat note mai mari de 7 să beneficieze de această notă şi în următorii 6 ani. Acest articol a funcţionat în Legea învăţământului până anul acesta când, în urma unei iniţiative legislative care încerca să mărească durata de la 6 la 10 ani, preşedintele a trimis Curţii Constituţionale această iniţiativă pentru o evaluare de constituţionalitate. Curtea a decis anularea acestui articol şi din iniţiativă, şi din lege, ca urmare nu mai suntem în situaţia acum să folosim beneficiile, pentru că până la urmă era un drept pe care şi-l câştigaseră profesorii care luaseră note mai mari decât 7. Încercăm acum, printr-o ordonanţă de urgenţă, sperăm să o aducem chiar mâine (miercuri - n.r.) în Guvern, să găsim o soluţie care să repare această situaţie şi mesajul meu pentru profesori este să aibă puţintică răbdare", a spus Andronescu la Palatul Victoria.

Încercăm să găsim o formulă care să schimbe durata contractului pe durată determinată într-un contract pe durata viabilităţii postului"

Ecaterina Andronescu

Autoritățile locale din Argeș au confirmat fapul că există un ordin care interzice acceptarea dosarelor profesorilor și că se discută la nivelul Ministerului Educației problema profesorilor suplinitori

 

Subiecte în articol: educatie titularizare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri