Jurnalul.ro Auto Harley-Davidson vrea să reînvie Sprint: Mai mic și puțin indian

Harley-Davidson vrea să reînvie Sprint: Mai mic și puțin indian

de Cătălin F. Vărzaru    |   

​​​​​​​Harley-Davidson pregătește una dintre cele mai importante schimbări de strategie din ultimele decenii, iar noul Sprint ar putea deveni modelul care să aducă în showroom-uri o generație complet nouă de motocicliști.

Constructorul american a publicat primele imagini teaser ale viitoarei motociclete, confirmând revenirea numelui Sprint, folosit pentru prima dată în anii ’60.

Noul Harley-Davidson Sprint va fi poziționat drept cel mai accesibil model din gamă, cu un preț estimat sub pragul de 10.000 de dolari. Motocicleta este dezvoltată împreună cu partenerul indian Hero MotoCorp și va utiliza un motor monocilindru de aproximativ 440 cmc, configurat pentru consum redus și utilizare zilnică. Prin acest model, Harley-Davidson încearcă să atragă motocicliști mai tineri și clienți aflați la început de drum, într-o perioadă în care piața motocicletelor mari și scumpe traversează o etapă dificilă.

Sprint va completa oferta constructorului american sub modelele Sportster și Nightster, oferind o alternativă mai ușoară, mai simplă și mai accesibilă. Lansarea oficială este așteptată în 2027, iar primele imagini sugerează un design modern, dar inspirat de modelele clasice Harley-Davidson. 

Subiecte în articol: harley davidson sprint showroom
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri