Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Hidroelectrica începe să emită facturile la energie. Formularul tip pentru eșalonarea plăților

Hidroelectrica începe să emită facturile la energie. Formularul tip pentru eșalonarea plăților

de Redacția Jurnalul    |   

Hidroelectrica anunță că facturile la energie vor ajunge, în sfârșit, la clienți, după mai multe luni de întârziere. Motivul întârzierii este implementarea noului sistem informatic de facturare. 

În luna noiembrie 2022, compania a transmis că prelungește perioada în care nu va emite facturi și nici nu acceptă contracte noi până la 1 decembrie. 

Punerea la punct a softurilor și bazei de date a început pe 27 octombrie, ulterior finalizarea acestora fiind amânată de două ori. 

Acum va începe emiterea facturilor, precum și acceptarea plăților în rate pe cel mult 6 luni, atât pentru clienții casnici, cât și pentru firme. Termenul de plată este mai lung și nu sunt percepute penalități. 

"Hidroelectrica a implementat cu succes noul sistem informatic de facturare. Acesta integrează soluții software de ultimă generație capabile de gestionarea optimă a numărului crescut de clienți casnici și non-casnici aflați actualmente în portofoliul societății, precum și a acelora care vor dori să încheie contracte de furnizare pe viitor.

Vă asigurăm că facem eforturi pentru îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite tuturor clienților, iar trecerea la noile programe informatice a reprezentat unul dintre pașii absolut necesari făcuți în această direcție. 

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat de perioadele de întârziere în emiterea facturilor.

Dorim să reamintim că termenul de plată a facturilor emise de către Hidroelectrica este unul relaxat, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.

Dacă vă aflați în dificultate în ceea ce privește plata facturilor, aveți posibilitatea de a opta pentru eșalonarea sumelor restante, plata urmând a fi făcută în maximum 6 rate lunare, de valori egale. Pe perioada eșalonării vor fi achitate facturile curente, împreună cu ratele rezultate din cererea de eșalonare", informează compania.

Formularul-tip pentru cererea de eşalonare:

https://cdn.hidroelectrica.ro/cdn/furnizare/cereri_esalonare/cerere_esalonare_casnic.pdf (pentru client casnic) sau

https://cdn.hidroelectrica.ro/cdn/furnizare/cereri_esalonare/cerere_esalonare_noncanic.pdf (pentru client business).

Acesta se poate transmite completat la adresa de mail esalonari@hidroelectrica.ro sau poate fi depus în format fizic la sediile sucursalelor Hidroelectrica, precum și la sediul central.

Unii clienți vor primi și facturi pentru o perioadă de 5 luni. 

"Un furnizor mare, nu-i dau numele, din luna mai nu a emis nicio factură la energia electrică pentru consumatorii care au avut un consum mediu de 300 kWh. Din mai, unii dintre ei nu au primit nicio factură. Deci, probabil, vor plăti factura pentru cinci luni", a spus Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

În contextul creșterii prețurilor la energie, consumatorii trebuie să fie atenți în mod special la electrocasnicele care au cel mai mare consum. Este vorba despre cele vechi și mari, precum frigiderul sau mașina de spălat. 

Subiecte în articol: energie hidroelectrica facturi rate plati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri