Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 4 iulie 2019. E momentul perfect pentru distracţie, iar ocazii vor apărea multiple

Horoscop 4 iulie 2019. E momentul perfect pentru distracţie, iar ocazii vor apărea multiple

Horoscop Berbec. Dacă laşi oboseala şi pesimismul să te domine, nu vezi nimic bun în jur, decât pericole, riscuri şi lipsuri. Dacă ţie îţi lipseşte cheful, energia sau motivaţia pentru a te concentra într-un proiect ce necesită un consum mare de resurse, priveşte în jur, pentru că ai la cine apela la nevoie. Încurajările, susţinerea sau elanul pot apărea de la persoane din jur care se află într-o pasă mult mai bună decât tine. Te-ai putea molipsi uşor de la ei, deci ascultă-i, încarcă-te de energia lor, lasă-i să te atragă în planurile lor, pentru că ei sunt mai bine animaţi decât tine.

 

Horoscop Taur. Veştile care sosesc de departe au un efect excelent asupra ta: te stimulează, te dinamizează, îţi ridică moralul pentru că da, sunt veşti dintre cele mai bune. Dacă pleci la drum, fii sigur că pe parcursul călătoriei sau la destinaţie te aşteaptă oameni tonici, lucruri frumoase, surprize plăcute, încât e o reală bucurie să porneşti! Chiar dacă pleci cu unele reţineri, după ce se vor ivi primele aspecte pozitive, toate se vor ţine lanţ din bine în şi mai bine. Lasă rezervele, dubiile sau temerile deoparte, pentru că tot ce apare pe parcursul acestei zile are efecte excelente asupra ta, dându-ţi chef de viaţă!

 

Horoscop Gemeni. Profită de răgazul care ţi se oferă azi, chiar dacă, pe moment, eşti tentat să te enervezi şi să priveşti totul în negru, ca pe un blocaj. O pauză în planurile tale sau în miezul unor evenimente foarte dinamice nu e chiar un lucru rău, pentru că te ajută să te retragi din agitaţia înconjurătoare şi să arunci o privire înapoi. Având acest moment de respiro, poţi descoperi la timp că ai scăpat ceva din vedere şi ai putea lua măsuri imediat. Mâine ar putea fi deja prea târziu să mai repari ceva, dar acum, detaşat de tot ce te împingea de la spate, ai putea interveni salvator.

 

Horoscop Rac. Munceşti cu sârg, conştient că rezultatele unui proiect la care îţi aduci contribuţia depind numai şi numai de forţele tale. Deţii toate resursele necesare unui succes deplin: şi chef de muncă, şi energie, şi răbdare, şi ambiţie, şi mijloacele concrete de a pune în practică ceea ce ai clădit până acum la nivel teoretic, deci nu mai e decât o chestiune de timp până se văd roadele muncii tale. Eşti pe drumul cel bun, apar suficiente stimulente pe parcurs care îţi confirmă faptul că ceea ce ridici cu mâinile tale e de valoare şi va avea efectele scontate la final, deci nu te opri: punctul final nu e departe!

 

Horoscop Leu. Nu scapi deloc de sub control mersul unei situaţii şi tocmai această capacitate a ta de a păstra echilibrul în toate te va ajuta să-ţi duci la capăt cu succes orice misiune. Nu faci nimic care să se abată de la reguli, nu depăşeşti măsura, nu exagerezi în nicio direcţie şi toată această forţă a ta de a stăpâni situaţia în acest mod va duce la rezultate dintre cele mai bune. E un moment bun să stai şi să aranjezi lucrurile într-o formă corectă, normală, echilibrată, pentru că ziua îţi inspiră exact acesta calităţi: moderaţie, simţul măsurii, organizare perfectă.

 

Horoscop Fecioara. Ceva te ţine pe loc, dar nu vrei să spui nimănui ce te macină, ca să nu fie greşit interpretat drept un blocaj sau o slăbiciune personală. Preferi să-ţi rezolvi singur problema, pe cont propriu, în discreţie totală, pentru că deţii toate resursele necesare pentru a face faţă acestui impas. Nu are rost însă să agravezi şi mai mult situaţia cu lamentări, crize de panică sau suferinţe inutile, pentru că sigur ştii foarte bine ce ai de făcut. Îţi lipseşte doar curajul de a porni, pentru că prea îţi găseşti singur defecte în momentele sensibile.

 

Horoscop Balanța. Vestea care apare azi prin intermediul unui amic are un efect mobilizator asupra ta şi te stimulează să te apuci serios de o activitate nouă, cu un consum imens de energie, dar ai toate resursele necesare pentru a înainta în forţă. Nu numai că îşi place ceea ce faci, dar te pune foarte bine în evidenţă, deoarece te foloseşti de trăsăturile tale specifice, de ceea ce ştii tu mai bine să faci. Rareori ai ocazii atât de bune de a te afirma, de a valorifica propria zestre nativă, deci fă un pas în faţă şi arată cine eşti!

 

Horoscop Scorpion. Visezi frumos, dar vei vedea că ceea ce se naşte acum în mintea ta nu e doar visare, ci e un proiect care se clădeşte sub ochii tăi. Tu eşti arhitectul şef, tu eşti creatorul, tu eşti inginerul care transpune în realitate acest vis, dar primul pas e să laşi imaginaţia să zboare în voie până la acel nivel în care deja ştii mult mai clar ce doreşti. Ai toate şansele să vezi acest vis împlinit foarte curând, pentru că stă numai în puterea ta să-l scoţi din imaginaţie şi să-l transformi în fapte. Fiecare mic succes de pe parcurs îl generează pe următorul, deoarece e un proiect care se clădeşte pas cu pas, etapă cu etapă, până la forma ideală. Visează, creează, construieşte! Poţi!

 

Horoscop Săgetător. Se apropie un eveniment demult anunţat, dar de care îţi era puţin teamă, îţi crea un sentiment de panică pentru că nu erai pregătit să îl confrunţi. Nu mai poţi amâna, trebuie să spui prezent atunci când apare, fără a te mai ascunde atâta. Mai devreme sau mai târziu, tot ar fi venit şi momentul cu pricina, deci ar fi bine să accepţi situaţia oricum ar fi ea, fie că-ţi place, fie că nu. Deşi nu sună tocmai promiţător, vei începe să descoperi puţin câte puţin şi ceva care să-ţi convină din toată situaţia, ca atare nu-i da cu piciorul din prima.

 

Horoscop Capricorn. E momentul perfect pentru distracţie, iar ocazii vor apărea multiple, totul e să profiţi tu de ele din plin! Prietenii te invită să ieşi, dar ai avea chef şi de o aventură nouă, indiferent în ce plan vrei să-i dai startul. Că e o escapadă pe afară sau că e o aventură romantică, ieşind la vânătoare de inimi, te simţi bine în pielea ta şi te distrezi cu adevărat, cum n-ai mai făcut-o demult. Te comporţi ca un copil pus pe şotii care face tot felul de glume cu cei dragi, pentru că ştie că umorul lui este gustat şi corect interpretat de ceilalţi.

 

Horoscop Vărsător. Îţi place să deţii controlul absolut în situaţia în care te afli, însă nu toate depind numai de tine. Eşti implicat într-o acţiune la care participă şi alte persoane, poate la fel de orgolioase ca tine, poate la fel de dornice să fie ei şefii, deci de aici se pot naşte conflicte aprinse. Fiecare are personalitatea sa puternică şi de la o banală dispută la o luptă crâncenă nu mai e decât un pas. Nu îi poţi domina pe ceilalţi, aşa cum ţi-ar plăcea, dar nici să fii tu condus de alţii nu tolerezi, încât e normal să te ridici pentru dreptul tău de a vorbi şi acţiona în voie. Încearcă să priveşti lucrurile cu un dram de lejeritate, nu atât de încrâncenat. Cu cât vrei să le controlezi mai mult, cu atât te enervezi mai tare!

 

Horoscop Pești. Nu fi comod când lumea aşteaptă atât de mult de la tine. E nevoie de un act de voinţă din partea ta pentru a-ţi depăşi apatia, neîncrederea, dezinteresul şi să te apuci serios de treabă. A sta să priveşti pasiv de pe margine să vezi încotro merg lucrurile, nu e în avantajul rezultatelor pe care le pretinzi, deci numai de efortul tău depinde succesul. Chiar dacă mai vezi pe unii care trag chiulul cu graţie, nu trebuie să te laşi influenţat de ei, deşi e posibil să te tragă şi pe tine alături ca să nu te implici, fără să-ţi dai seama că pasivitatea nu e în beneficiul lor. Ei încearcă să-i molipsească şi pe alţii de lene şi comoditate ca să aibă un oarecare avans, deci lasă-i pe ei să stea degeaba şi tu trage tare mai departe!

 

Horoscop oferit de acvaria.com

 

Subiecte în articol: Horoscop 4 iulie horoscop
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri