Jurnalul.ro Ştiri Social Iaşi: Incendiu la Palatul Braunstein

Iaşi: Incendiu la Palatul Braunstein

Mai multe echipaje de pompieri intervin, vineri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la etajul trei al Palatului Braunstein, din centrul Iaşiului, clădirea fiind în procedură de restaurare. 

 

Purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Silvia Bolohan, a declarat că la ora 07,52 a fost primit un apel la serviciul de urgenţă 112, prin intermediul căruia se anunţa că a izbucnit un incendiu la Palatul Braunstein. 

"Incendiul este localizat la nivelul etajului trei, cu degajare mare de fum în podul clădirii. Muncitorii care efectuau lucrări de reabilitare s-au autoevacuat. Nu sunt victime. Incendiul a fost localizat, se lucrează la lichidare. Se intervine cu trei autospeciale de stingere a incendiilor, autoplatforma de lucru la înălţime. La faţa locului a ajuns şi un echipaj de prim-ajutor", a precizat Silvia Bolohan. 

Palatul Braunstein este o clădire din centrul Iaşiului, monument istoric, fiind construit în 1915. 

Municipalitatea ieşeană a semnat, pe 22 martie, contractul de consolidare şi refuncţionalizare a Palatului Braunstein. Valoarea totală a proiectului este de peste 20 de milioane de lei, din care 14 milioane de lei reprezintă valoarea lucrărilor de construcţii. Fondurile sunt alocate de la bugetul local, existând posibilitatea ca acestea să fie decontate din fonduri europene. Execuţia lucrărilor este estimată la 27 de luni, durata de garanţie a acestora urmând a fi de minim 60 de luni. 

După finalizarea lucrărilor, imobilul va fi sediu pentru institute culturale, va avea spaţii expoziţionale şi săli de conferinţe. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri