Instanța supremă semnalează Curtea Constituțională cu privire la faptul că introducerea înregistrărilor SRI în procesele penale încalcă deciziile CCR și prevederile Constituției privitoare la respectarea principiului statului de drept și al legalității. Apoi, ÎCCJ subliniază că obligativitatea avocaților de a deține certificate ORNISS pentru a mai putea pleda în dosarele în care se folosesc, ca mijloace de probă, informații clasificate încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. Adică demontează total argumentația Ministerului Justiției, care a justificat introducerea unei asemenea reglementări de necesitatea respectării unei decizii a CCR, ignorând alte decizii care interzic absolut ingerința serviciilor secrete în anchetele penale. În legătură cu modificările aduse Codului penal, Înalta Curte a sesizat CCR, arătând că noua formă a incriminării abuzului în serviciu și a neglijenței în serviciu încalcă mai multe decizii ale Curții Constituționale, principiul statului de drept, respectarea Constituției și a legilor.
Există peste 50 de decizii obligatorii emise de CCR, începând cu anul 2015, prin care cel puțin tot atâtea articole din Codul penal și din Codul de procedură penală au fost declarate neconstituționale. Parlamentul trebuia să pună în acord cele două coduri cu respectivele decizii ale CCR în termen de 45 de zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României. Acest lucru nu s-a întâmplat timp de aproape nouă ani, până acum, când Guvernul, prin inițiatorul Ministerul Justiției, a redactat pe repede înainte două proiecte de lege, invocând obligația respectării unor jaloane din PNRR, care impun inclusiv armonizarea legislației penale și procesual penale cu deciziile Curții Constituționale.
Deși acest argument a fost invocat, forma transmisă Parlamentului și adoptată, într-un mod halucinant, la Camera Deputaților face exact pe dos. Adică ignoră o serie de decizii importante ale CCR, iar pe altele le încalcă de-a dreptul. Nu o spunem noi, ci o spune Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă în statul român, care a decis să sesizeze ea însăși Curtea Constituțională cu privire la adoptarea de către Parlament a celor două proiecte de lege. În minuta deciziei Adunării Generale a judecătorilor de la ÎCCJ, sub semnătura președintelui Corina Alina Corbu, Curtea Supremă reține toate argumentele semnalate de presă, în ultimele săptămâni, după ce aceste două legi au trecut de Camera Deputaților.
ÎCCJ: Înregistrările SRI nu au ce să mai caute în procesele penale
Cele mai sensibile reglementări din această nouă formă a Codului de procedură penală se referă la reintroducerea serviciilor secrete în dosarele penale. Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat același lucru, sesizând Curtea Constituțională cu privire la forma adoptată a articolului 139 indice 1. Instanța supremă atrage atenția că această nouă reglementare încalcă prevederile articolului 147 alineat 4 din Constituție, sub aspectul caracterului obligatoriu al deciziilor CCR.
Concret, în articolul criticat, s-a introdus faptul că înregistrările rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal, dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, terorism, spălare de bani, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, corupție și asimilate corupției, care aduc atingere intereselor financiare ale UE, dar și în cazul oricărei alte infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de cinci ani.
Articolul din Constituție despre care ÎCCJ spune că ar fi încălcat de această reglementare statuează că „deciziile CCR se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor”. Ei bine, există două decizii CCR încălcate de această normă adoptată - Decizia 51/2016 și Decizia 55/2020, ambele declarând neconstituțională orice reglementare care să permită folosirea ca mijloc de probă în procesul penal a înregistrărilor efectuate de SRI. Curtea a decis că pot fi folosite orice înregistrări, „dacă acestea nu privesc înregistrări rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice de culegere de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în baza Legii 71/1991 – Legea siguranței naționale”.
Însă Înalta Curte merge și mai departe și arată că aceleași prevederi mai încalcă două articole din Constituție: cel referitor la respectarea principiului statului de drept (România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane (…) reprezintă valori supreme și sunt garantate – art. 1, alineat 3), precum și principiul constituțional al legalității (în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie – art. 1 alineat 5).
Avocații cu certificat, un abuz care nu respectă dreptul la apărare
„Jurnalul” a semnalat, la începutul acestei săptămâni, că noile prevederi introduse de ministrul Cătălin Predoiu în Codul de procedură penală impun avocaților să obțină „„binecuvântarea” SRI, dacă vor să-și apere clienții în procese în care sunt utilizate ca probe informații clasificate. Asta, în condițiile în care, așa cum rezultă din cele sesizate chiar de Înalta Curte, astfel de informații clasificate nu au ce căuta în dosarele penale care privesc cauze cu civili.
Ministerul Justiției a reacționat, după publicarea acestor informații, invocând că a operat această modificare, deoarece trebuia respectată o decizie a CCR din anul 2018 și că, prin acestea, se respectă dreptul la apărare. Numai că, ce să vezi, Înalta Curte contrazice această argumentație, reținând, în sesizarea înaintată la Curtea Constituțională, exact ce a dezvăluit „Jurnalul”. Mai exact, a fost sesizată neconstituționalitatea articolului 345 alineat 1 din Codul de procedură penală deoarece acesta încalcă articolul 24 alineat 1 din Constituție (dreptul la apărare este garantat) și articolul 21 din Constituție (orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil).
Prevederea atacată de Înalta Curte la CCR institute faptul că „în cazul în care actul de sesizare se întemeiază pe probe care conțin informații clasificate, judecătorul de cameră preliminară (…) acordă apărătorilor părților și ai persoanei vătămate accesul la informațiile clasificate, condiționat de deținerea autorizației de acces prevăzută de lege. Dacă aceștia nu dețin autorizația prevăzută de lege, iar părțile sau, după caz, partea vătămată nu își desemnează un alt apărător care deține autorizația prevăzută de lege, ia măsuri pentru desemnarea unor avocați din oficiu care dețin această autorizație”.
Tot aici, ministrul Predoiu a mai introdus reglementarea potrivit căreia „după consultarea autorității competente, judecătorul, prin încheiere, poate refuza motivat accesul la informațiile clasificate (…) dacă refuzul este strict necesat pentru apărarea securității naționale ori a unui alt interes public important. În acest caz, informațiile clasificate nu pot servi la pronunțarea unei soluții de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau la amânarea executării pedepsei”.
Legiuitorul a invocat jurisprudența CCR, pentru a modifica legile. Dar pe care a ignorat-o total
Nu doar modificările operate la Codul de procedură penală sunt atacate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ci și cele de la Codul penal.
Chiar Curtea Supremă arată, negru pe alb, că noua lege nu a adus incriminarea infracțiunilor de abuz în serviciu și de neglijență în serviciu în acord nu cu una, ci cu patru decizii ale Curții Constituționale.
În legătură cu articolul 297 alineat 1 Cod penal și cu articolul 298 Cod penal, în forma adoptată de Parlament, dar inițiată de Guvern, Înalta Curte de Casație și Justiție susține că acestea încalcă principiul obligativității respectării deciziilor Curții Constituționale, încalcă principiul respectării statului de drept și principiul respectării Constituției, a supremației acesteia și a legilor.
Prin mai multe decizii, începând cu 2015, Curtea a impus legiuitorului obligația ca, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, să instituie un prag valoric sau, în situația în care nu este vorba despre un prejudiciu financiar, o intensitate a vătămării drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, prin săvârșirea abuzului sau a neglijenței în serviciu. La Senat, prin amendamente, a fost introdus un prag de 250.000 de lei și o vătămare gravă a drepturilor, pentru ca fapta să poată fi încadrată la abuz sau la neglijență în serviciu. La Camera Deputaților, acest amendament a fost eliminat, iar legea a trecut de plen exact în forma scrisă de Guvernul României și care, acum, face obiectul unei sesizări de neconstituționalitate invocată de Înalta Curte.
Și alte articole din noile legi au ajuns pe masa judecătorilor
Acestea sunt cele mai importante prevederi din cele două coduri care ajung pe masa CCR. Însă nu sunt singurele reglementări atacate de Înalta Curte. Fac obiectul sesizărilor de neconstituționalitate prevederile care instituie posibilitatea celor care au fost puși sub supraveghere tehnică în cursul unui proces penal, dar care nu au avut nicio calitate în aceste dosare, să obțină despăgubiri și reparații. Însă aceste reparații pot fi solicitate instanței, cu cerere formulabilă în termen de 20 de zile. Dacă se depășește acest termen, cererea este respinsă ca inadmisibilă, iar decizia nu este supusă niciunei căi de atac.
De asemenea, a mai fost sesizată neconstituționalitatea articolului 281 din Codul de procedură penală referitor la nulitatea absolută, care poate fi determinată dacă sunt încălcate competența materială și competența după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. Conform modificărilor operate, nulitatea absolută poate fi invocată în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere vinovăției. Înalta Curte este de părere că aceste prevederi încalcă dreptul la apărare, nu respectă principiul statului de drept și vin în contradicție cu obligația respectării Constituției.