Jurnalul.ro Ştiri Observator IGPF: Aproape 4.900 de fapte ilegale, majoritatea vizând trecerea frontierei, în primul trimestru

IGPF: Aproape 4.900 de fapte ilegale, majoritatea vizând trecerea frontierei, în primul trimestru

de Redacția Jurnalul    |   

Poliţiştii de frontieră au constatat, în primele trei luni ale anului, 4.893 de fapte ilegale, 2.545 de infracţiuni şi 2.348 de contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia naţională, cele mai multe dintre acestea vizând trecerea ilegală a graniţei.

Cele mai multe infracţiuni au fost înregistrate în domeniile: trecere/tentativă de trecere ilegală a frontierei (962), fals şi uz de fals (334), trafic de migranţi (172), încălcarea dreptului de proprietate intelectuală (271), precum şi contrabandă şi fraudă vamală, a precizat, duminică, IGPF, într-un comunicat 

În această perioadă, poliţiştii au depistat în zona de competenţă 3.289 de cetăţeni străini care au încercat să treacă frontiera de stat în scop de migraţie ilegală, dintre care 443 pe sensul de intrare în ţară şi 2.846 pe sensul de ieşire.

Mare parte dintre ei au acţionat organizaţi în grupuri de migranţi, cu sprijinul unor traficanţi, fiind descoperite şi reţinute 186 călăuze/transportatori implicaţi.

Cei mai mulţi cetăţeni depistaţi în tentativă de trecere ilegală a frontierei au provenit din Bangladesh, Siria, Pakistan, Nepal, India, Egipt, Maroc şi Turcia.

În cele trei luni, poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în România pentru 1.850 cetăţeni străini, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale - nu aveau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil.

Poliţiştii de frontieră, independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate, au confiscat aproximativ 750.000 pachete cu ţigări în valoare de aproximativ 14 milioane lei şi 9.000 kg tutun vrac şi pentru narghilea în perioada ianuarie - martie 2023.

Conform IGPF, ca urmare a unor măsuri dispuse pe linia de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale, la frontiera cu Serbia, se constată o scădere cu 92% a numărului de persoane depistate. De asemenea, în urma dispunerii de măsuri în vederea închiderii direcţiilor de deplasare ale migranţilor la frontiera cu Serbia, în perioada analizată s-a reuşit prevenirea intrării în ţară a 379 persoane, cu peste 93% mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

În continuare, cele mai multe cazuri de migraţie ilegală au fost constatate la frontiera cu Ungaria, cel mai utilizat mod de încercare de intrare/ieşire ilegală în/din România a fost trecerea/tentativa de trecere ilegală prin ascunderea în mijloace de transport, aproximativ 59% dintre migranţi recurgând la această metodă.

În intervalul analizat, în punctele de trecere ale frontierei au fost depistate 61 autovehicule care erau în atenţia autorităţilor din diferite state ale Uniunii Europene, fiind semnalate ca fiind furate sau bunuri căutate în vederea indisponibilizării, de aproape două ori mai multe comparativ cu trimestrul I 2022.

În urma acţiunilor derulate cu structurile teritoriale ale Gărzii de Mediu au fost oprite la intrarea în ţară aproximativ 1.000 de tone de deşeuri, deoarece nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.

Totodată, au fost depistate peste 172.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute (produse cosmetice şi de parfumerie, marochinărie, articole vestimentare, etc.), cele mai multe cazuri fiind la frontiera româno-bulgară, în zona de competenţă a ITPF Giurgiu, mai precizează sursa citată.

Poliţiştii de frontieră au efectuat formalităţile de tranzitare a frontierei, în primul trimestru al anului 2023, pentru 13,2 milioane de cetăţeni români şi străini, cu 31% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind procesate, totodată, 3,75 milioane de mijloace de transport în punctele de control vamale. 

Subiecte în articol: igpf fapte ilegale frontieră
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri