Zilele sfârşitului de an din 1989 frigeau, se schimba macazul de istorie al României, evenimentele se aflau la punctul de fierbere. Multe interpretări se dau acelor ore cu gloanţe, dar soarta unor trăitori ai acelor momente tulburi nu se poate schimba, adesea ea a însemnat moartea. Am ieşit în vâltoarea acelor ore din redacţia „Flacăra” să scriu despre istoria care gemea. Trecând prin dreptul Facultăţii de Agricultură, un glonţ mi-a perforat portbagajul Daciei. Și asupra Spitalului Universitar se trăgea! Am scris reportaj din sala de chirurgie, unde medicii operau cu şorţul plin de sânge de la răniţi diferiţi, și a treia oară făceau masaj cardiac cu inima unei fetiţe în palme, încercau să repornească inima copilului şi chirurgilor li se prelingeau lacrimi pe obraji. Micuţa elevă de 8 ani îşi făcea lecţiile în apartamentul familiei de vizavi de Ministerul Apărării din Drumul Taberei, a vrut să se ducă la baie şi un glonţ turbat a străpuns geamul şi i s-a înfipt în piept. Fetiţa n-a putut fi salvată.
Marele profesor doctor de ortopedie Andrei Firică era directorul Spitalului de Urgenţă Floreasca, unde răniţii soseau neîntrerupt. Spitalul se afla şi el sub tirul gloanţelor nesemnate. Într-un interviu ulterior, profesorul Firică mi-a povestit că au fost aduşi şi 17 tineri, legaţi cu cătuşe de paturi. Cei 14 tineri şi cele 3 fete vorbeau cuvinte de neînţeles sau nu scoteau o silabă. De când fuseseră aduşi ca terorişti, se înteţiseră rafalele de automate. Profesorul Firică a dat telefon la cabinetul ministrului Armatei să ceară a-i fi luaţi tinerii ciudaţi în cătuşe. Din secretariatul ministrului i-a răspuns colonelul Popescu, cum s-a recomandat. Un autobuz i-a preluat pe bănuiţii terorişti şi, a doua zi, profesorul Andrei Firică a dat iar telefon la acelaşi secretariat al ministrului Apărării să mulţumească. I s-a răspuns că la minister nu lucrează niciun colonel Popescu.