„Să privim cu încredere spre 2025, un an care ne aduce provocări și oportunități de a continua să producem noi amintiri memorabile împreună. Campania de calificare la Campionatul Mondial și participările echipelor naționale de tineret la EURO U21 și EURO U19 sunt doar câteva dintre momentele importante care ne așteaptă!”, spune Burleanu.
Președintele FRF a mulțumit partenerilor Federației, membrilor afiliați, sponsorilor și, mai ales, suporterilor care au fost alături de echipele naționale.
„Împreună, am reușit să transformăm 2024 într-un an memorabil, un an în care România a inspirat lumea fotbalului mondial prin educație, muncă, determinare, pasiune și unitate. Generația de Suflet și întreaga echipă FRF – de la jucători și jucătoare, staff-ul echipelor naționale, arbitri și până la toți cei care contribuie zi de zi la dezvoltarea fotbalului – vă transmit cele mai bune gânduri”, mai spune Răzvan Burleanu în mesajul său.
(sursa: Mediafax)