Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV În noaptea de Înviere, la Antena 1, Comunicatorii celor două mari biserici, ortodoxă şi catolică, pentru prima oară împreună la tv la Legendele, cu Dan Negru

În noaptea de Înviere, la Antena 1, Comunicatorii celor două mari biserici, ortodoxă şi catolică, pentru prima oară împreună la tv la Legendele, cu Dan Negru

Cea mai nouă ediţie a proiectului special Legendele, cu Dan Negru, difuzată integral în Noaptea de Înviere, de la 00:30, după slujba de Înviere la Antena 1, marchează o premieră în televiziune. În noul episod, Dan Negru aşează pentru prima oară la aceeaşi masă, principalii comunicatori ai celor două mari instituţii religioase din România, reprezentatul Bisericii Ortodoxe, părintele Constantin Necula, şi cel al Bisericii Catolice, preotul Francisc Doboş.

            „E prima dată când doi mari comunicatori ai celor două mari biserici-ortodoxă și catolică-vin împreună la televizor. Dincolo de explicațiile despre asemănările și deosebirile dintre cele două biserici şi povestea celor mai importante 10 icoane creştine, întâlnirea lor se va vedea la televizor imediat după transmisia în direct a slujbei de Înviere. Să fie asta Învierea cu speranță pentru cele două biserici!", a declarat Dan Negru. Întregul interviu va putea fi urmărit în noaptea de Înviere, de la 00:30, la Antena 1.

            ”Legendele, cu Dan Negru” reprezintă o serie de interviuri cu personalități autohtone care spun poveștile din spatele a 10 fotografii pe care le fac publice pentru prima oară. Edițiile vor fi disponibile integral în fiecare luni pe AntenaPLAY.ro, https://antenaplay.ro/legendele-cu-dan-negru. De luni până vineri, momente ale interviului vor putea fi urmărite și în cadrul Observatorului de la ora 19.00.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri