Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie În România, 10% din alimente ajung la coş

În România, 10% din alimente ajung la coş

Rata sărăciei relative situează România pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, conform celor mai recente date publicate de Eurostat. Cu toate acestea, ne permitem luxul de a arunca la gunoi peste 10% din alimentele cumpărate, iar în rândul persoanelor cu studii superioare se înregistrează cel mai mare nivel al risipei alimentare.

Având în vedere că cea mai mare parte a banilor câştigaţi se duce pe mâncare, este de semnalat că peste 10% din alimente ajung la gunoi. Conform unui studiu al Ministerului Agriculturii, transmis la solicitarea Agerpres, cei care risipesc mai mult de 10% din alimente se aprovizionează preponderent din lanţurile de supermarketuri sau de la hipermarketuri şi în proporţii relativ echilibrate din alte surse, precum micile magazine, piaţa agroalimentară, surse proprii sau de la ţară. Cei care se aprovizionează din supermarketuri aruncă însă cea mai multă mâncare, procentul fiind, în medie, de 11,9%. "Pe grupe de vârstă, tinerii sub 35 de ani risipesc cel mai mult dintre toate categoriile de consumatori. Mărimea familiilor conduce la creşterea risipei, iar familiile cu copii minori au un nivel crescut al risipei. Raportat la venitul familial, se confirmă corelaţia nivelului mediu naţional cu resursele financiare existente, acesta variind de la simplu la dublu, respectiv un nivel de risipă de 6,9% este corelat cu venituri sub 1.500 lei, iar un nivel de risipă de 14,4% este corelat cu venituri de peste 3.500 lei.



Din punctul de vedere al cantităţii aruncate, din document rezultă că, săptămânal, o gospodărie de circa 3 membri, din mediul urban, aruncă, în medie, 0,83 de kilograme, dar sunt cazuri în care unele gospodării aruncă şi 2 kilograme.

 

Cele mai recente date arată că gospodăriile fac circa 1,7 milioane de tone deşeuri alimentare

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri