Acțiunea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat-o la Curtea Constituțională reclamă că aceste modificări nu doar că încalcă mai multe decizii ale CCR cu privire la norma de incriminare a abuzului în serviciu și a neglijenței în serviciu, dar creează, în mod aberant, un paralelism de competențe. Un astfel de detaliu șocant este descoperit de magistrații instanței supreme, care atrag atenția că noua lege dă ÎCCJ competențe de legiuitor, în ciuda faptului că o astfel de competență este conferită de Constituția României numai Parlamentului sau, prin delegarea acestuia, Guvernului. Viciul are legătură și cu norma de reglementare a infracțiunii de abuz în serviciu, pe care Parlamentul ar fi trebuit să o pună în acord cu dispozitivele a nu mai puțin de patru decizii ale CCR, dar pe care nu doar că nu le-a respectat, ci le-a încălcat de-a dreptul.
Informația conform căreia noile modificări operate, recent, la Codul penal conferă Înaltei Curți de Casație și Justiție competențe de legiuitor este dezvăluită chiar de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Hotărârea nr. 2 adoptată în ședința din 11 aprilie 2023 a Secțiilor Reunite, document prin care s-a luat decizia atacării la Curtea Constituțională a proiectului de lege în cauză.
Conform documentului citat, Articolul III din legea contestată a fost completat cu un nou alineat prin care se reglementează că „dispozițiile articolului 4 Cod penal sunt aplicabile și atunci când, în urma unei decizii a Curții Constituționale sau a unei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unor chestiuni de drept sau în soluționarea unui recurs în interesul legii, o faptă determinată nu mai întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni sau forma de vinovăție cerută de lege pentru existența infracțiunii”.
Judecătorii instanței supreme arată că „rolul ÎCCJ este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești”, iar prin mecanismul instituit de recursul în interesul legii și dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte asigură interpretarea unitară a normelor care reglementează desfășurarea procesului penal, garantând, astfel, un proces echitabil pentru persoanele acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.
Instanța supremă ar putea abroga legi organice
„Noul alineat al Articolului III reglementează, prin efectele pe care le acordă deciziilor date în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluționarea unui recurs în interesul legii, o competență Înaltei Curți de Casație și Justiție în afara cadrului constituțional, și anume aceea de a modifica sau de a abroga norme juridice cu putere de lege în materia penală”, mai scriu judecătorii în această hotărâre de sesizare a Curții Constituționale.
Articolul 4 Cod penal, la care face trimitere noua reglementare contestată, se referă la „Aplicarea legii penale de dezincriminare” și prevede că „legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.
În acțiunea celor de la ÎCCJ se arată că această reglementare instituie modalitatea intervenției legii de dezincriminare și efectele pe care aceasta le are asupra faptelor săvârșite sub vechea lege și asupra consecințelor penale (condamnări, executarea pedepselor, a măsurilor educative sau a măsurilor de siguranță).
Doar Parlamentul poate face asta, potrivit Constituției României
„A acorda, prin lege, deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluționarea recursurilor în interesul legii efecte egale cu cele ale legilor penale de dezincriminare presupune a conferi ÎCCJ atribuții de legiferare, cu încălcarea articolului 126 alineat 3 din Constituție privind rolul acesteia de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, în conformitate cu care autoritatea legiuitoare (Parlamentul sau Guvernul, după caz) este unica abilitată să dispună cu privire la soluțiile care se impun în această materie”, subliniază judecătorii instanței supreme.
În document se face referire la prevederea constituțională potrivit căreia infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora sunt reglementate de Parlament, prin legi organice. „Astfel, o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate avea, în nicio împrejurare, caracterul unei legi organice”, mai arată instanța supremă.
Există și o decizie CCR în acest sens. Este vorba despre Decizia 838, din 27 mai 2009, prin care se stabilește faptul că „Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să inițieze, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acesteia”. În opinia Înaltei Curți, această modificare operată la Codul penal încalcă articolul 126 alineat 3 din Constituție, articolul 61 alineat 1, coroborat cu articolul 1 alineat 4, cu privire la separația și echilibrul puterilor în stat, și articolul 1 alineat 5 referitor la securitatea raporturilor juridice.
Document: Niciuna dintre cerințele impuse de CCR pentru abuzul în serviciu nu a fost respectată
Modificările aduse la norma de incriminare a infracțiunilor de abuz în serviciu și de neglijență în serviciu, în legea redactată de Cătălin Predoiu și trecută de votul Camerei Deputaților, sunt aspru criticate de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție în sesizarea de neconstituționalitate transmisă CCR.
Instanța supremă apreciază că, prin modificările aduse, legea încalcă deciziile Curții Constituționale 405/2016, 392/2017, 650/2018 și 518/2017, deoarece nu răspund în integralitate exigențelor impuse prin aceste decizii.
Curtea a impus legiuitorului să instituie, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, trei criterii obligatorii pentru ca un funcționar public să poată fi acuzat. Primul este ca acțiunea sau inacțiunea acestuia să fie făcută prin încălcarea unei legi. Ei, bine, în noua lege a fost introdusă, pe lângă încălcarea unei legi, a unei ordonanțe a Guvernului sau a unei ordonanțe de urgență a Guvernului, și sintagma „sau un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege”.
Curtea Supremă arată că, astfel, „nu se respectă obligativitatea dispozițiilor și a considerentelor aplicabile tuturor deciziilor CCR, indiferent de soluția pronunțată prin acestea”, reclamând „lipsa intervenției legiuitorului, în sensul celor semnalate de Curte, care presupune o încălcare a Constituției, cu consecința aplicării diferite a normelor penale la situații similare și a perpetuării unui grad sporit de impredictibilitate a normelor care incriminează abuzul în serviciu și neglijența în serviciu”.
Legislația se va aplica neuniform și arbitrar
Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sintagma „sau un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege, introdusă la alineatul 1 al articolului 297 Cod penal, nu îndeplinește criteriile de claritate, previzibilitate și predictibilitate, întrucât, din cauza caracterului său general, creează confuzie, putând da naștere unor interpretări și aplicări neuniforme și arbitrare”.
Curtea Constituțională a definit legea ca un act al autorității legiuitoare, iar ordonanțele de Guvern, ca acele acte normative emise de un organ ce exercită o competență prin atribuire (delegare) din partea Parlamentului. Constituția, la rândul ei, stabilește că legea este actul normativ emis de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare, iar celelalte acte normative, cum ar fi hotărârile de Guvern sau hotărârile consiliilor locale, consiliilor județene sau Consiliului General al Municipiului București, nu au putere de lege.
„Întrucât sintagma «sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege» vine în completarea enumerării «lege, ordonanță a Guvernului, ordonanță de urgență a Guvernului» face ca normele privind abuzul în serviciu și neglijența în serviciu să creeze confuzie în ceea ce privește actele normative conținute de această sintagmă, ale căror dispoziții nu trebuie să fie încălcate de funcționarul public”, se mai precizează în această sesizare de neconstituționalitate.
ÎCCJ mai acuză că legiuitorul a încălcat deciziile CCR pentru că nu a introdus celelalte două criterii obligatorii pentru incriminarea acestor infracțiuni, respectiv stabilirea unui prag valoric al prejudiciului și un grad de intensitate a vătămării drepturilor și intereselor legitime, pentru ca fapta să intre sub incidența legii penale.